ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. – Din sl. avva.
ÁVĂ2,ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av.
ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci.
avá s. m. – (Înv.) Părinte; titlu onorific al membrilor clerului monastic. Ngr. ἀββᾶς (sec. XVII). Cuvînt cult, nu pare să fi avut circulație populară.
ÁVĂ1 s. m. (Neobișnuit) Părinte, tată; (prin restricție) nume dat călugărilor bătrâni. – Slav (v. sl. avva < gr.).
ÁVĂ2,ave, s. f. Mreajă (de prins pește). – Tc. av.
ávă f., pl. e. (turc. av, vînătoare, pescuire). Dun. de jos. Un fel de năvod cu treĭ plase care plutesc vertical.
ávă1 (unealtă) s. f., g.-d. art. ávei; pl. áve
ávă2 (părinte) (rar) s. m.
avă f. plasă mare cu trei pânze cari se așează vertical și plutesc în apă (de pescuit crapul și plătica). [Turc. AV, vânătoare].
ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. — Din sl. avva.
ÁVĂ2,ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. — Din tc., bg. av.
