Ce înseamnă “avînt”?

“avînt” în DEX

  • avînt (avînturi), s. n. – Pornire, elan, însuflețire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Dacă această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, și nici în dialecte). Construcția ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).
  • 1) avînt n., pl. urĭ (d. a avînta). Pornire, răpezire [!]: avîntu uneĭ oștĭ. Fig. Pornire, dorință mare: avînturile inimiĭ.
  • 2) avînt și -éz, a v. tr. (d. vînt orĭ lat. adventare, deosebit de adventare, a sosi. V. zvînt). Răped [!], arunc: a avînta barca pe valurĭ. V. refl. Mă răped, mă arunc: a te avînta la luptă, în luptă.

“avînt” în Dicționarul Român - German

  • anlauf
  • anschwung
  • aufschwung