AUTOCRÁTOR,autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Din ngr. autokrátor.
AUTOCRÁTORs. m. 1. titlu dat, în Grecia antică, deținătorilor unei autorități absolute. 2. bazileu ~ = (la Bizanț) titlu oficial al împăratului. (< fr. autocrator, gr. autokrator)
AUTOCRÁTOR,autocratori, s. m. (Înv. și arh.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Ngr. autokrator.
autocrátor (înv.) (a-u-to-cra-) s. m., pl. autocrátori
AUTOCRÁTOR,autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-]. — Din ngr. autokrátor.
autocrátor s. m. (sil. a-u-to-cra-), pl. autocrátori