ASEMĂNÁRE,asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv., adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemăna.
ASEMĂNÁRE,asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei; analogie, similitudine. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel cu cineva. ♦ Comparație. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = extraordinar, fără comparație.
asemănáre f. Acțiunea de a semăna: cînele [!] are mare asemănare cu lupu. Fără de asemănare, incomparabil. V. asămănăcĭune.
asemănáre s. f., g.-d. art. asemănắrii; pl. asemănắri
asemănare f. fapta de a asemăna și rezultatul ei: similitudine, comparațiune.
ASEMĂNÁRE,asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. ♦ (Bis.) Postulat al antropologiei religioase exprimând starea de desăvârșire proprie primului om creat de Dumnezeu înainte de căderea în păcat și spre care tinde creștinul. — V. asemăna.
ASEMĂNÁRE ~ărif. 1) v.A ASEMĂNA și A SE ASEMĂNA. 2) Similitudine între lucruri sau între acțiuni; analogie. ◊ Fără ~ extraordinar, incomparabil. 3) mat. Corespondență între punctele a două figuri, astfel încât raportul lungimilor segmentelor omoloage să fie constant. /v. a (se) asemăna
asemănáre s. f., g.-d. art. asemănării; pl. asemănări
Gr. homoiosis: starea de desavarsire la care este chemat sa ajunga omul, creat dupa chipul si dupa asemanarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26). Asemanarea este orientarea si miscarea de baza a chipului spre perfectiunea lui Dumnezeu, de unde caracterul dinamic al antropologiei si spiritualitatii ortodoxe. Daca chipul este o proprietate "naturala", asemanarea este rodul libertatii si efortului vointei, al sinergiei. Asemanarea se refera si la destinul eshatologic al umanitatii, care este descris mai degraba ca un urcus "din slava in slava" (II Cor. 3, 18) decat ca o reintoarcere la o stare pierduta.
