ANOMÍE s. f. (Rar) Dezordine, dezorganizare (într-o societate dată); p. ext. haos. – Din fr. anomie.
ANOMÍE1 s.f. Lipsă a autorității sau a normelor referitoare la valorile morale; dezorganizare, lipsă de legi. [< fr. anomie, cf. gr. a – fără, nomos – lege].
ANOMÍE2 s.f. Neputința de a evoca nume de persoane, de localități etc. [< fr. anomie, cf. gr. an – fără, onoma – nume].
ANOMÍE2s. f. neputința de a evoca nume de persoane, localități etc. (< fr. anomie)
ANOMÍE1s. f. stare de dezorganizare a societății, caracterizată prin lipsa de legi, de norme. (< fr. anomie)
anomíe s. f., art. anomía, g.-d. anomíi, art. anomíei
ANOMÍE s. f. Absența normelor sau valorilor sociale la nivelul individului ori al societății; dezordine, dezorganizare; p. ext. haos. — Din fr. anomie.
ANOMÍEf. Stare a societății caracterizată prin lipsă de legi sau prin existența unor norme contradictorii care fac dificilă orientarea individului în colectivitate. /<fr. anomie
anomíe s. f., art. anomía, g.-d. art. anomíei; pl. anomíi
(de la gr. a nomos fara lege)
Stare sociala caracterizata prin lipsa normelor sociale sau devierea de la o organizare sociala normala cauzata de contradictiile ireconciliabile existente in societate apatrid: persoana fara cetatenie
