ANAFORÁ,anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anafora.
ANAFÓRĂ1,anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.
ANAFÓRĂs. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)
ANAFÓRĂs.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].
ANAFORÁ,anaforale, s. f. (Înv.) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). – Ngr. anafora.
ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.
ANAFÓRĂ2,anafore, s. f. Figură de retorică constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).
anafóră / anáforă (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei / anáforei; pl. anafóre / anáfore
anaforá f. (ngr. anaforá, raport. V. anáforă.Sec. 18-19. Raport (dare de samă [!]) a unuĭ funcționar către domn.
1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură.Vest. Un fel de pîne pe care preutu [!] ortodox o binecuvintează [!] la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.
2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.
anaforá (raport) (înv.) s. f., art. anaforáua, g.-d. art. anaforálei; pl. anaforále, art. anaforálele
anaforà f. odinioară, raport către Domnul țării: gata-i anaforaua către Vodă? AL. [Gr. mod. ANAFORÀ].
ANAFORÁ,anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII-XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. — Din ngr. anaforá.
ANAFÓRĂ1,anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. [Acc. și anáforă] — Din fr. anaphore, lat. anaphora.
ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.
ANAFÓRĂ ~ef. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá
anaforá (raport) s. f., art. anaforáua, g.-d. art. anaforálei; pl. anaforále
anafóră (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei; pl. anafóre
Gr. si lat. anaphora - inaltare, ridicare, ofranda. Anaforaua este alcatuita din rugaciuni de multumire, de consacrare si de invocare, insotite de actiuni simbolice, in timpul careia are loc prefacerea sfintelor daruri in Sfintele Taine.
