Ce înseamnă “alcmaeon”?

“alcmaeon” în DEX

  • Alcmaeon, fiul prezicătorului Amphiaraus și al lui Eriphyle. Cînd Amphiaraus, constrîns de soția sa, a fost nevoit să plece în războiul împotriva cetății Thebae, de unde știa că nu se va mai întoarce, el l-a însărcinat pe Alcmaeon să-l răzbune, ucigînd-o pe Eriphyle și pornind o nouă expediție împotriva acestei cetăți. Alcmaeon îndeplinește dorința tatălui său. El participă la expediția epigonilor, iar la întoarcere își omoară mama. Urmărit de erinii, Alcmaeon se refugiază la curtea regelui Phegeus și se purifică mai tîrziu, căsătorindu-se cu fiica acestuia, Arsinoë (sau Alphesiboea), căreia-i dăruiește colierul și veșmîntul Harmoniei, cu care fusese coruptă odinioară Eriphyle. Din pricina matricidului săvîrșit, pămîntul țării a încetat însă să mai dea rod. Oracolul consultat cere ca Alcmaeon s-o pornească din nou în pribegie, pentru a obține purificarea definitivă de la rîul Achelous. Zeul rîului îl purifică dîndu-i-o în căsătorie pe fiica sa, Callirrhoë. Condiția este însă ca Alcmaeon să-i aducă lui Callirrhoë darurile făcute lui Arsinoë. Întorcîndu-se să le ia, sub pretext că vrea să le dăruiască templului de la Delphi, Alcmaeon este descoperit și ucis. Moartea lui va fi răzbunată mai tîrziu de propriii lui fii, născuți cu Callirrhoë, care-i omoară la rîndul lor pe ucigași.