afumătór, -oáre adj. Care afumă. Substanțe afumătoare: smirna și tămîĭa îs afumătoare. S. f., pl. orĭ. Instrument de afumat (căție saŭ cădelniță).
afumătór (rar) adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre
afumător m. cel ce afumă.
AFUMĂTÓR, -OÁRE, (1,2,3,4) afumători, s.f, (5) afumători, -oare, adj. 1. S. f. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. S. f. Utilaj (mecanic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. S. f. Afumătorie. 4. S. f. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. 5. Adj. (Rar) Care afumă. [Var: afumătór s. n.] — Afuma + suf. -ătoare.
AFUMĂTÓR ~im. Persoană care afumă. /a afuma + suf. ~tor
afumătór adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre
