Ce înseamnă “adunări ad-hoc”?

“adunări ad-hoc” în DEX

  • ADUNĂRI AD-HOC, organe cu caracter consultativ în Moldova și în Țara Românească, alcătuite din reprezentanți aleși ai tuturor claselor și categoriilor sociale convocate la Iași și București la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotărît: autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea lor într-un singur stat cu numele de România, numirea ca domn a unui prinț străin dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ și constituțional, garantarea colectivă a celor șapte puteri. Numite și Divanuri ad-hoc.