ADEVẮR,adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.
adevăr (adevắruri), s. n. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate. – Mr. (aver). < Lat. vērum, probabil într-un compus de tipul *ad de vērum (Philippide, Principii, 96; DAR); cf. it. davvero (‹ *de ad vērum), sp. de veras. Pușcariu 24 (și REW 9262, Scriban) indică *ad ad vērum, care de asemenea ar fi posibil. Candrea se gîndește la o formațiune postverbală, plecînd de la *addevērāre; iar Pascu, I, 183, presupune direct un lat. *addeverum puțin probabil; ambele soluții fuseseră indicate de Candrea, Éléments, 169. La origine, adevăr a fost un adv., folosit și ca adj., uz care s-a păstrat pînă în sec. XVII; atuncea adevăr afla-ne-vom bogați (Coresi) (uz adv.), față de închinătorii cei adeveri (Varlaam) (uz adj.). În limba actuală, uzul adj. nu este posibil. Ca adv., se păstrează numai în expresia sacră adevăr zic vouă. Cuv. mr. provine dintr-un lat. ad verum. – Der. neadevăr, s. n. (minciună). Cf. adevăra.
ADEVĂR adj. și adv. 1. Adv. (Mold., Trans. SV) Cu adevărat, într-adevăr. A:Dumnedzău miluiaște și ne spăseaște adevăr. DVS, 22r; cf. STOICA. C: Adevăr, și noi oameni sîntem și am putut și greși. N TEST. (1648); cf. VCC, 286.
2. Adj. (Mold., Criș.) Adevărat. A:Pentru plîns..., carea iaste... făcătoriu bucuriei ceii adeveare. L SEC. XVII, 72v; cf. VARLAAM; URECHE; ARSENIE DIN BISERICANI; DOSOFTEI, PS; L SEC. XVII, 16v. ◊ (Substantival) Am mărturisit adevara. VARLAAM; cf. DOSOFTEI, PSALTIRE, 1680. ◊ Loc. adv. Cu adevară, De adevară, Într-adevară = cu adevărat, într-adevăr. Cf. DOSOFTEI, PS. C:Tu ești adevăru Dumnedzu. MISC. SEC. XVII, 59r.
Etimologie: ad + de + verum.
Cf. așași(2),bizuit;fireș(2),prisne(2).
ADEVẮR,adevăruri, s. n. 1. (În opoziție cu eroare) Concordanță desăvârșită, confirmată de practică, între percepțiile noastre și natura obiectivă a lucrurilor percepute; cunoștință autentică despre realitatea obiectivă, reprezentând a reflectare justă a acesteia. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, și este independent de conștiința omului. Adevăr relativ = adevăr obiectiv condiționat istoricește, susceptibil în permenență de transformări și perfecționări. Adevăr absolut = suma adevărurilor relative privite în devenirea lor infinită. 2. (În opoziție cu minciună) Ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 3. (În opoziție cu inexactitate) Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.
ADEVẮR,adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum.
1) adevắr n., pl. urĭ (d. adevăr 2). Calitatea lucruluĭ adevărat, realitate. Principiŭ, axiomă, maximă: adevărurĭ matematice. Sinceritate: a vorbi cu accentu adevăruluĭ. Pict. și sculpt. Expresiune fidelă a naturiĭ: e adevăr în acest cap. – în adevăr, într' adevăr, în realitate, adevărat, chear [!] cum este. – Vechĭ -ară, f. pl. ere (ca vară, vere, fem. d. văr). și de-adevăr (ea dift.) pl. urĭ. În vest adăvăr.
2) adevắr, -áră adj., pl. erĭ, ere (lat. ad-ad-verus, d. verus, adevărat. V. văr). Vechĭ Adevărat. Adv. Adevărat, în adevăr.
adevắr s. n., pl. adevắruri
adevăr n. 1. caracterul lucrului adevărat; 2. însuș lucrul adevărat, principiu sigur; într´adevăr, în realitate; 3. imitațiune exactă, expresiunea fidelă a naturei (într’un tablou). [Lat. AD DE VERUM].
ADEVĂR ~urin. 1) Ceea ce corespunde realității. A spune ~ul. ◊ Într-adevărsau în ~ de fapt; în realitate. 2) filoz. Reflectare fidelă a realității obiective în conștiința omului. ◊ ~ obiectiv reflectare a realității existente, independent de conștiința omului. ~ relativ reflectare justă, dar limitată, aproximativă a realității. /<lat. ad de verum
ADEVĂR s. 1.(FILOZ.) real, realitate. (Noțiunea de ~.)2. realitate, veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate. (Există mult ~ în acest roman.)3. autenticitate, exactitate, exactitudine, justețe. (S-a confirmat ~ul celor spuse de el.)
Gr. Aletheia - realul, notiune religioasa care exprima personalitatea lui Dumnezeu. "Adevarul lui Dumnezeu" (Rom. 1, 18, 25) este echivalent cu manifestarea fiintei Sale personale inefabile, care face obiectul credintei (II Tes. 2, 10 - 12).
Ca notiune religioasa, Adevarul are multiple sensuri:
a) Atribut al lui Dumnezeu "Cel Sfant si cel adevarat" (Apoc. 3, 7), adica personalitatea absoluta si transcendenta a lui Dumnezeu, care nu poate fi nici schimbata, nici justificata, ci doar afirmata : "Tu esti Dumnezeu si cuvintele Tale sunt neschimbate" (II Regi 7, 28).
b) Lucrarea de revelatie a lui Dumnezeu si continutul acestei descoperiri. In acest sens, voia Sa, poruncile Sale (Ps. 110, 7) si cuvintele Sale sunt "legi ale adevarului, invataturi si oranduiri minunate" (Neemia 9, 13).
c) Adevarul nu este o substanta divina impersonala, sau un continut de speculatii religioase, ci o existenta personala care intra in istorie si devine accesibila oamenilor. "Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar" (In 1, 14). La intrebarea lui Pilat: "Ce este adevarul?" (In 18, 38), Iisus nu raspunde, deoarece afirmase mai inainte : "Eu sunt calea, adevarul si viata" (In 17, 17). Pentru Apostolul Ioan, Iisus Hristos este Adevarul in persoana (In 1, 18).
d) Iisus aduce ca semn al "teofaniei" sau "epifaniei" lui Dumnezeu insasi marturia Tatalui (Lc. 9, 35). Viata si slujirea Sa reprezinta adevarata "epifanie" a Adevarului, totusi El va ruga pe Tatal sa trimita un "alt mangaietor", "Duhul adevarului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste, dar voi il cunoasteti, caci ramane cu voi si va fi in voi" (In 14, 16 - 17). "Paraclet" este cel care confirma pe Hristos si da certitudine Adevarului(in 15, 26 ; 16, 13). Duhul Sfant face din Biserica "stalpul si temelia Adevarului" (I Tim. 3, 15) si da acesteia harisma discernamantului, acea capacitate de a separa duhul adevarului de duhul ratacirii (I In 4, 6), realul, de inchipuire (II Tim. 4, 4), misterul, de mit.
Apostolii si crestinii traitori si marturisitori - sunt slujitori ai adevarului ( Efes.3,7; 4,21; Col. 1, 5-23)."Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Eu voi marturisi pentru El inaintea Tatalui".(Mt. 10, 32; Mc 8,38).
