ACCEPTÁ,accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
ACCEPTÁvb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].
ACCEPTÁvb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)
acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s. n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s. m. (persoană care acceptă); accepțiune, s. f.
ACCEPTÁ,accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).
acceptá(a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă
acceptà v. 1. a primi (bucuros) 2. a semna o poliță.
ACCEPTÁ,accept, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. — Din fr. accepter, lat. acceptare.
acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte
ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5.(POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.)6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.
