ȚEL,țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea să ajungă; p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Înv.) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit când se trage cu o armă; țintă. ♦ Cătarea puștii. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. ♦ Dispozitiv de ochire așezat în interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Ziel, rus. țel, magh. cel.
TEL,teluri, s. n. 1. Instrument de sârmă cu mâner folosit în bucătărie pentru a bate albușul de ou, frișca, crema etc. 2. Resort, arc de sârmă (de oțel) folosit la canapele, somiere, fotolii etc.; drot. ♦ (Rar) Sârmă care susține și întărește forma unui corset. 3. Coardă mică de metal la un instrument muzical. – Din tc. tel.
TEL- v. tele-.
TEL1s. n. colină artificială formată din ruinele unor așezări antice. (< fr. tell)
TEL2(E)-elem. „departe, (de) la distanță”; „televiziune”. (< fr. tél/é/-, cf. gr. tele)
TEL3(O)-elem. „mamelon”. (< fr. thél/o/-, cf. gr. thele)
țel (-luri), s. n. – 1. Țintă. – 2. Scop, intenție, obiectiv. – 3. Cătare, miră. – Var. țăl. Germ. Ziel, prin intermediul pol. cel (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Berneker 124), mag. cél; mai puțin probabil prin rus. celĭ (Sanzewitsch 211), deoarece rus. provine din pol. (Vasmer, II, 288). – Der. țelui (var. țălui, țeli), vb. (a ochi).
tel (-luri), s. n. – 1. Sîrmă. – 2. Resort, arc, spirală. – 3. Coardă muzicală. – Mr. tel’u, megl. tel’. Tc. tel (Șeineanu, II, 353; Lokotsch 2060; Ronzevalle 66), cf. ngr. τέλι, alb., bg. tel.
tel n., pl. urĭ (turc. tel, sîrmă; ngr. teli). Sîrmă groasă (ca cea de telegraf saŭ de telefon). Drot, resort de sîrmă la canapele. Coardă supțire [!] de oțel la un instrument muzical. Dobr. Peteală. Trans. Fir de aur saŭ de argint întrebuințat la broderie.
țel s. n., pl. țéluri
tel s. n., pl. téluri
țel n., pl. urĭ (rus. cĭelĭ, d. germ. ziel, de unde și ung. cél). Rar. Țintă, punct de ochit. Scop.
tel n. 1. fir de fier, de oțel; 2. cea mai mică coardă a unui instrument muzical: mi se rupse la tambură telul PANN; 3. beteala miresei (în Dobrogea). [Turc. TEL].
țel n. Mold. 1. țintă; 2.fig. scop: ea pășește cu pas mare către un țel de mult dorit AL. [Rus, ȚELĬ (din nemț. Ziel)].
ȚEL,țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea să ajungă; p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final; scop. 2. (înv.) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit când se trage cu o armă; țintă. ♦ Cătarea puștii. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. ♦ Dispozitiv de ochire așezat în interiorul lunetei unei arme. — Cf. germ. Ziel, rus. țel, magh. cel.
TEL,teluri, s. n. 1. Instrument de sârmă cu mâner folosit în bucătărie pentru a bate albușul de ou, frișca, crema etc. 2. Resort, arc de sârmă (de oțel) folosit la canapele, somiere, fotolii etc.; drot. ♦ (Rar) Sârmă care susține și întărește forma unui corset. 3. Coardă mică de metal la un instrument muzical. — Din tc. tel.
TEL ~urin. 1) Obiect de bucătărie, constând dintr-un arc în spirală cu mâner, folosit pentru a bate albușurile de ou sau cremele. 2) Resort de sârmă folosit la mobila pe arcuri (canapele, fotolii). /<turc. tel
ȚEL ~urin. 1) Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; scop. 2) pop. Punct în care ochește cineva cu o armă; țintă. /< germ. Ziel, rus. țel', ung. cel
