RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).
rấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.
RÂCA, com. în jud. Argeș, în C. Găvanu-Burdea; 1.453 loc. (2005).
rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli„.
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
RÂCĂf. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ◊ A purta cuiva ~ a purta cuiva dușmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi
