PETRU, Sfântul ~ (inițial Simon) (c. 10-67) (în „Noul Testament”), unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. Conform tradiției, s-a născut în Betsaida Galileii, fiind fiul lui Ioan și fratele lui Andrei. Pescar de meserie, a fost chemat de Iisus ca să devină „pescar de oameni” și i-a schimbat numele de Simon cu Petru. Când Iisus a fost prins, s-a lepădat de el, dar căindu-se amarnic a fost iertat după înviere și a primit din partea apostolilor recunoașterea întâietății de vârstă. Susținând, împotriva lui Pavel, practica iudaică a tăierii împrejur, a acceptat însă hotărârea Sinodului de la Ierusalim, ca primirea păgânilor în creștinism să se facă doar prin botez. A propovăduit învățătura lui Hristos la Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon, iar în ultima parte a vieții la Roma; aici a fost martirizat împreună cu Pavel (29 iun. 67), fiind răstignit pe cruce cu capul în jos. Pe lângă cele opt cuvântări din „Faptele Apostolilor”, a mai scris două epistole („Întâia” și „A doua epistolă sobornicească a Sf. Apostol Petru”). Tradiția catolică în consideră ca primul Papă la Roma, întemeietorul Papalității. Sărbătorit la 29 iun. împreună cu Pavel.
PETRU, numele mai multor împărați ai Rusiei, dintre care cel mai important a fost Petru I (Petru cel Mare) Alekseevici, țar (1682-1721) și primul împărat al Rusiei (1721-1725). Fiu al țarului Aleksei Mihailovici; între 1682 și 1696 a domnit împreună cu fratele său, Ivan V. Interesat de realitățile occidentale, a vizitat (1697-1698) o serie de regiuni și state din V Europei. Remarcabil militar și om politic. Pe plan extern, a organizat campanii împotriva Imperiului Otoman (1695-1696), în urma cărora a cucerit cetatea Azov. A încheiat o alianță cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, devenit, după înfrângerea de la Stănilești (1711) și refugiul în Rusia, unul dintre sfetnicii săi. În alianță cu Danemarca și Polonia, din 1700, P. I a luptat împotriva Suediei („Războiul Nordului”, 1700-1721, în cursul căruia, a repurtat strălucita victorie de la Poltava, 1709, asupra armatei suedeze, condusă de Carol XII), obținând, prin Tratatul de la Nystad (1721), ieșire la M. Baltică. În 1703 a întemeiat orașul Petersburg, devenit din 1712 capitala Rusiei. Campania lui P. împotriva Persiei (1722-1723) i-au asigurat Rusiei țărmul de sud și de vest al M. Caspice. Reformele realizate de el cu autoritate despotică, în domeniul administrației, al economiei (a susținut dezvoltarea comerțului și industriei), al armatei (a creat o flotă puternică etc. au pregătit terenul pentru o Rusie modernă. A acordat o mare atenție problemelor culturii și învățământului (înființarea Academiei de Științe, 1724). Considerat unul dintre cei mai de seamă conducători și reformatori din istoria Rusiei, căreia i-a conferit statutul de mare putere europeană.
PETRU, numele a doi regi din dinastia Karagheorghević: P. I, rege al Serbiei (1903-1918), apoi al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (1918-1921). Fiul principelui Aleksandru Karagheorghiević. A promovat politica de alianță cu Antanta, finalizarea prin crearea noului stat. Politică liberală de sprijin a unei monarhii constituționale. P. II, rege al Iugoslaviei (1934-1945). Fiul regelui Aleksandru I, a domnit până în 1941 tutelat de o regență condusă de unchiul său Paul. În urma invadării țării de către germani (1941), s-a refugiat la Londra, conducând un guvern n exil. Îndepărtat în 1945, în urma proclamării republicii, s-a stabilit în străinătate (Londra). A murit în 1970.
PETRU, țar al Bulgariei (927-970). Al doilea fiu al țarului Simeon, de la care a moștenit tronul. Îndelungata sa domnie a fost marcată de lupte interne și de pagubele provocate de numeroasele invazii ale maghiarilor, bizantinilor ș.a. A fost constrâns să facă numeroase concesiuni împăratului bizantin Roman I Lecapenos cu a cărui nepoată era căsătorit.
PETRU (?-1197), boier vlah din Târnovo. Conducător, împreună cu fratele său Asan, al răscoalei vlahilor și bulgarilor împotriva stăpânirii bizantine (1185-1187), în urma căreia s-a format Imperiul Vlaho-Bulgar (al doilea țarat bulgar), condus de dinastia Asăneștilor. A domnit ca țar între anii 1187 și 1197.
PETRU v. Pedro.
PETRU (PETRU MUȘAT), domn al Moldovei (c. 1375-c. 1391). Fiul Margaretei (Mușata). S-a preocupat de dezvoltarea economică a Moldovei, a bătut prima monedă din istoria țării și a ridicat importante cetăți (Șcheia, Neamț și Suceava). A stabilit capitala țării la Suceava. După un conflict cu feudalii poloni, pe care i-a înfrânt în Țara Șepenițului, a acceptat suzeranitatea regelui Vladislav Iagełło, pentru a preîntâmpina un eventual atac al ungurilor. A întreținut relații de prietenie cu Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești.
PETRU (PETER I ØY), insulă nelocuită în M. Bellinghausen (Antarctica); 249,2 km2. Descoperită și denumită astfel de expediția Bellinghausen-Lazarev (1819-1891). Teritoriu dependent de Norvegia (din 1931).
Petru (Sân) m: primul dintre apostoli și dintre papi, răstignit la Roma în 65 d. Cr.: serbat la 29 Iunie.
Petru (Eremitul) m. călugăr francez, predică întâia cruciată și însoți pe cruciați (1050- 1115).
Petru n. numele mai multor regi ai Spaniei si Portugaliei: PETRU (cel Crud), rege al Castiliei, se făcu odios prin cruzimile sale (1350-1369); PETRU (cel Drept), rege al Portugaliei, micșoră impozitele (1357-1367).
Petru m. numele mai multor Țari ai Rusiei: PETRU I (cel Mare), născut la Moscova în 1672, călători în Europa pentru instrucțiunea sa, nimici corpul de infanterie numit streliți (1698), fundă Petersburgul (1705), învinse pe Carol XII la Puhava (1709), civiliza poporul său, pregăti mărirea Rusiei, dete pierzării pe fiul său Alexie, adversar al reformelor sale (1718), și muri la Petersburg în 1725, lăsând tronul soției sale Caterina; PETRU II, nepotul celui precedent, domni după Caterina (1727-1730); PETRU III, strangulat din instigațiunea soției sale Caterina II (1762).
Petru m. numele mai multor Domni români: Petru I, v. Mușat; Petru II, fiul lui Ștefan I Mușat, în luptă continuă pentru tronul Moldovei cu fratele său Ștefan II, până ce ambii frați dușmani fură înlăturați de Roman II (1395-1399); Petru III, fiul iui Alexandru cel Bun, domni în trei rânduri împreună cu alții (1444-1457); Petru IV (Rareș), Domnul Moldovei în două rânduri, fiul natural al lui Ștefan cel Mare, intră de zece ori în Ardeal cu gândul să'l coprinză (1527-1538); părăsit de boieri, se retrase în Ardeal și apoi la Constantinopole, de unde se reîntoarse pe tron (1541-1546); Petru V (Șchiopul), Domn al Munteniei (1560-1568), mazilit și întemnițat de Turci, fu scăpat de mamă-sa Doamna Chiajna și ajunse în două rânduri pe tronul Moldovei (1574-1579 și 1582-1591). ║ Petru I (din Argeș), Domn al Munteniei, pus de Turci dar răsturnat în curând de Radu Paisie (1534-1536); Petru II, v. Pâtrașcu; Petru III, v. Petru V; Petru IV, v. Cercel.
Sfantul Petru este unul din cei doisprezece apostoli sifratele apostolului Andrei.
Numele lui Petru a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, el primeste numele de Chifa, echivalentul lui Petru in aramaica, ceea ce inseamna piatra. Asemenea fratelui sau, el a fost pescar.
Devine de multe ori purtatorul de cuvant al celorlalti apostoli. Desi privilegiul prioritar de a fi descoperit ca Iisus este Mesia ii revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirma cu mai multa tarie acest lucru, fapt pentru care Mantuitorul il evidentiaza (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, el este cel care fluctueaza in credinta sa in Hristos, de la afirmare si pana la lepadare de El.
Petru este intre primii ucenici care au sosit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile anunta invierea Sa; este unul din cei dintai apostoli care savarseste o minune in numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10).
Informatiile privind activitatea sa misionara sunt relative si reduse. Se stie ca a propovaduit la Ierusalim, in Iudeea, in Samaria, in Asia Mica, pana in Babilon.
Sf. Petru a fost rastignit cu capul in jos, dupa propria lui dorinta, si a fost inmormantat pe dealul Vatican. Descoperirile arheologice de sub Basilica Sf. Petru au confirmat traditia.
Pe langa cele opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor (l, 15-24; 2, 14-41; 3, 12-26; 4, 8-21; 5, 29-42; 10,34-48; II, 4-17; 5, 5-11), de la Sf. Petru au ramas doua epistole care ii poarta numele: I si II Petru. Prima epistola a fost scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma (anul 67).
