PARACLÍS,paraclise, s. n. 1. Capelă construită alături de o biserică, într-un cimitir, în interiorul unei clădiri etc. 2. (În religia creștină ortodoxă) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfânt; rugăciunea închinată unuia dintre aceștia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugăciuni. [Pl. și: paraclisuri] – Din sl. paraklistŭ.
paraclís (paraclíse), s. n. – Slujbă votivă. – Mr. paraclise. Ngr. παράϰλησις (Murnu 41), parțial prin intermediul sl. paraclisŭ (Vasmer, Gr., 110).
paraclís (paraclíse), s. n. – Capelă. – Var. pl. paraclisuri. Mgr. παρεϰϰλήσιον (Tiktin). – Der. paracliser (var. para(e)clisiarh), s. n. (dascăl, țîrcovnic).
paraclís n., pl. urĭ și e (ngr. parakklisi și par- ek- klisi, d. vgr. pará, lîngă, și ekklesia, adunare, biserică [d. kaléo, chem]; vsl. paraklisŭ. V. clisiarh, eclesiast, singlit). Capelă, biserică mică alipită unuĭ cimitir, uneĭ comunitățĭ, uneĭ cazarme, uneĭ școale. Serviciŭ divin făcut p. o casă, o familie, un mort. V. parastas, panahidă.
paraclís(-ra-clis) s. n., pl. paraclíse
paraclis n. 1. capelă ortodoxă; 2. rugăciune spre a invoca ajutorul divin într´o casă: a alergat cu acatiste și paraclise pela biserici GHICA. [De origină slavo-greacă].
PARACLÍS ~en. 1) Biserică mică într-un cimitir; capelă. 2) (în biserica ortodoxă) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a unui sfânt. 3) Culegere de rugăciuni închinate sfinților. /<sl. paraklisu
Capela construita alaturi de o biserica, intr-un cimitir, in interiorul unei cladiri etc. Slujba religioasa de lauda si de invocare a lui Hristos, a Fecioarei Maria sau a unui sfant; rugaciunea inchinata unuia dintre acestia.
