ÓBȘTE,obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije.
óbște (óbști), s. f. – 1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociație, cooperativă, devălmășie. – Var. obștie. Sl. obišti „colectivitate” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije „comunitate”, bg., sb. obšti. – Der. obștesc, adj. (comun, public, general); obștește, adv. (în comun); obști, vb. (a face public, a divulga); obștime, s. f. (public); ob(e)ștnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obștuitor, s. m. (înv., participant); obștire, s. f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obeștui, vb. (înv., a trăi în comunitate), din sl. obištevati; obștui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare că provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opșag, s. n. (Trans., bîrfă), cf. Drăganu, Dacor., VI, 300. Hopșe, s. f. (Trans., șezătoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se mănîncă în comun la țară), pare der. din același cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Drăganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s. m. (Mold., măcelar, casap care vinde carnea tranșată), cf. Tiktin.
óbște și derivatele, grafie slavonească îld. opște, cum pronunță Românu, care nu admite grupa bș, bs. Dacă scriem absolut, respectăm grafia latină. Dar chear [!] Romaniĭ pronunțaŭ apsolutus și scriaŭ absolutus p. că e un cuv. compus din ab și solutus. În colo, scriaŭ scripsí, scriseĭ, de la scríbo, scriŭ.
óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
obște f. 1. mulțime: toată obștea cuvioasă ascultă cântările OD; 2. popor: erau necontenite jalobele obștii NEGR.; înde obște, în genere. [Slav. OBĬȘTIĬE, comunitate].
ÓBȘTE,obști,s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext.masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște= a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext.chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext.adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] —Din sl. obĭštije.
ÓBȘTE ~if. înv. 1) Colectivitate, co-munitate de oameni uniți la o anumită treaptă de dezvoltare istorică; societate. 2) Repre-zentanță a poporului; adunare obștească. 3) rar Grup de oameni care își petrec timpul liber sau merg undeva împreună; companie; societate. 4) Formă de cooperare economică pentru producerea de bunuri agricole. ~ țărănească. ◊ De ~ comun, public. [G.-D. obștii] /<sl. obištije
