NICOVÁLĂ,nicovale, s. f. 1. Unealtă de oțel sau de fontă folosită în atelierele de forjă pentru sprijinirea pieselor de metal supuse prelucrării, în operațiile de deformare plastică prin batere cu ciocanul; ilău. ♦ Unealtă de oțel pe care se bate tăișul coasei. 2. Unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii, de formă asemănătoare cu cea a unei nicovale (1). – Din sl. nakovalo.
nicoválă (nicovále), s. f. – Ilău. Sl. nakovalo (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 78; Conev 67), cf. covaci și bg. kovalo (› megl. cuvalnă).
nicoválă f., pl. e (din maĭ vechĭu năcovalnă, d. vsl. nakovalo și -alĭno, d. kovati, a fabrica; bg. nakoválnĕa, sîrb. nâkovanj, rus. nákovalĭnĕa, pol. [na-] kowadlo. V. covacĭ). Ilăŭ, mare bucată de oțel pe care feraru pune feru și-l bate cu ciocanŭ. Între cĭocan și nicovală, între doŭă partide cu interese opuse, pe punctu de a fi zdrobit. – Și nicovaină (Olt.), năcovală (Munt. vest), nocovană și nocovalmă (Trans.).
nicoválă s. f., g.-d. art. nicoválei; pl. nicovále
nicovală f. 1. massă de fier pe care se bat metalele (sau se găuresc cercurile): între ciocan și nicovală, expus a fi victimă între două partide contrare; 2.fig. victimă: cât ești nicovală suferă, cât ești ciocan lovește PANN. [Dial. năcovală = slav. NAKOVALO].
NICOVÁLĂ ~ef. 1) Bloc de oțel folosit ca suport la forjarea pieselor de metal; ilău. ~ de fierărie. 2) Unul dintre oasele mici care formează urechea medie. /<sl. nakovalo
nicoválă s. f., g.-d. art. nicoválei; pl. nicovále
Este o unealta de otel sau de fonta folosita în atelierele de forja pentru sprijinirea pieselor de metal supuse prelucrarii, în operatiile de deformare plastica prin batere cu ciocanul.
