NIT1,nituri, s. n. Tijă de metal (cilindrică) prevăzută cu un cap de diametru mai mare decât corpul, folosită la îmbinarea pieselor metalice, de piele sau de carton. – Din germ. Niet.
NIT2,niți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a luminației. [Abr.: nt] – Din fr., engl. nit.
NITs.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru luminanță, reprezentând luminanța uniformă a unei surse de lumină plane cu aria de un metru pătrat, care emite în direcția normală o intensitate luminoasă de o candelă. [Pl. niți. / < fr. nit, cf. lat. nit(idus) – strălucitor].
NIT1s. n. cui cu capul mare, turtit. (< germ. Niet)
NIT2s. m. unitate de măsură pentru luminanță, egală cu luminanța uniformă a unei surse cu aria de 1 m2, care emite o intensitate luminoasă de o candelă. (< fr., engl., nit)
nit (nituri), s. n. – Cui bont. Germ. Niet(e). – Der. nitui, vb. (a bate nituri); nituială, s. f. (nituire); nituitor, s. m. (muncitor care nituiește).
nit,nituri s. n. om prost.
nit n., pl. urĭ (germ. niel). Cuĭ scurt și gros care unește doŭă bucățĭ de metal (ghint).
nit s. n., pl. níturi
nit n. cuiu cu vârful turtit cu care se leagă cercurile de fier. [Nemț. NIETE].
NIT ~urin. Tijă (de metal moale) cu floare mare la un capăt, folosită la îmbinarea a două piese prin turtirea celuilalt capăt (de obicei, bătându-l cu ciocanul). /<germ. Niet
nit s. n., (tijă de metal) pl. níturi
nit s. m. (unitate de măsură a luminației), pl. niți
