MÍTRĂ1,mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împărați etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.
MÍTRĂ2,mitre, s. f. (Anat.) Uter. – Din ngr. mitra.
mítră (mítre), s. f. – Tocă purtată de prelați. – Mr. mitră. Gr. μίτρα, parțial prin intermediul sl. mitra (Murnu 38; Tiktin; Conev 108). – Der. mitrofar, adj. (cu mitră), din mgr. μιτρόφορος (Gáldi 211).
mítră (mítre), s. f. – Matrice, uter. – Mr. mitră. Ngr. μητρα. – Der. mitral, adj., din fr. mitral; mitropolie, s. f. (biserică ortodoxă cu rang superior episcopiei), mr. mitropule, din mgr. μητρόπολις, parțial prin intermediul sl. mitropolija (Vasmer, Gr., 100); mitropolit, s. m. (arhiepiscop în ierarhia ortodoxă), din mgr. μητροπολίτης (Murnu 38); arhimitropolit, s. m. (arhiepiscop principal); cu gr. ἀρχί- „super”; metropolă, s. f. (capitală), din fr. métropole; metropolitan, adj. (al capitalei).
mitră,mitre s. f. (eufem.) v. mingeacă
1) mítră f., pl. e (vgr. mitra, cingătoare, diademă, turban, tiară). Un fel de turban ascuțit pe care-l purtaŭ vechiĭ Perșĭ. Un fel de căcĭulă de aur și petre [!] scumpe purtată de prelațĭ cînd oficiază în mare ținută.
2) mítră f., pl. e (ngr. mítra, matrice, d. vgr. métra, matrice, metér, mamă. V. mitrică, matrice). Anat. Matrice, organu în care se face concepțiunea.
MÍTRĂ1 (‹ sl., ngr.) s. f. 1. Acoperământ pentru cap, înalt, ornamentat cu broderii și cu pietre prețioase, purtat de arhierei și de unii arhimandriți și arhiprezbiteri, la slujbele religioase. Este de origine veche-persană. La ortodocși, m. are o formă globulară, iar la catolici, este triunghiulară. Confecționate din țesături fine, cu broderii de aur și aplicații de pietre prețioase, unele m. sunt remarcabile opere artă (ex. m. Mitropoliei din București, lucrată din aur la c. 1770 într-un atelier venețian). ♦ Acoperământ al capului la vechile popoare orientale, mai ales la vechii perși. 2. Mic acoperiș construit deasupra coșurilor de fum.
MÍTRĂ2 (‹ ngr.) s. f. (Pop.) Uter.
mítră(mi-tră) s. f., g.-d. art. mítrei; pl. mítre
mitră f. 1. legătură de cap ce purtau vechii Perși; 2. acoperământ de cap ce poartă mitropolitul și episcopii.
mitră f. Anat. matrice. [Gr. mod.].
MÍTRĂ1 ~ef. 1) Acoperământ pentru cap, de forma unei cupole cusute cu fir și împodobite cu pietre scumpe, purtat în special de arhierei în timpul slujbei religioase. 2) Acoperământ pentru cap purtat de către vechii perși. /<sl. mitra, ngr. mítra
MÍTRĂ2 ~ef. (la om și la animalele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; matrice; uter. /<ngr. mítra
mítră (organ, acoperământ al capului) s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mítrei; pl. mítre
