MÁYAs. f. (în fil. indiană) latura fenomenală a realității; aparența înșelătoare, iluzia. ♦ vălul ~ ei = aparență care ascunde ultima esență a lucrurilor sau nimicul. (< fr. maya)
MÁYA s. m., adj. invar. 1. S. m. Nume al unei vechi populații indiene din America Centrală. ♦ Limba indiană americană vorbită de această populație. 2. Adj. invar. Care aparține populației maya (1), care se referă la această populație. – Din fr., sp. maya, rus. maĩia.
MÁYAs.n. (În filozofia indiană) Latura întâmplătoare, aleatorie a realității; aparența înșelătoare, iluziile care constituie lumea. ◊ Vălul mayei = aparență care ascunde ultima esență a lucrurilor sau nimicul. [< fr. maya. / < sanscr. maya].
MAYA1 (‹ fr., sp.) subst., adj. 1. Subst. Denumire a triburilor de amerindieni din America Centrală, care vorbesc limba maya; azi puțin numeroși (c. 2 mil.), sunt regrupați în principal în Yucatán (Mexic). Fondatori ai unei civilizații precolumbiene (v. precolumbian) foarte evoluate, ce acoperea teritoriul actualelor state Mexic, Guatemala, Honduras și Belize, ale cărei origine urcă până în sec. 4 î. Hr. Se disting două mari perioade: Vechiul Imperiu (320-987) și Noul Imperiu (987-1697), care sunt urmarea unei perioade zisă „formativă” (sec. 4 î.Hr.-4. d. Hr.). Apogeul acestei civilizații a fost atins în sec. 7-9; principalele așezări: Chichén-Itza, Copan, Mayapán, Uxmal, Tikal. 2. Subst. (LINGV.) Limbă a populației maya (1), vorbită și astăzi de unii locuitori din pen. Yucatán. 3. Adj. Artă maya v. artă precolumbiană.
*máya2 (limbă, concept filosofic) s. f., g.-d. art. máyei
