MĂTRĂGÚNĂ,mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.
mătrăgúnă (mătrăgúne), s. f. – Mandragoră (Atropia belladona). – Mr. mătrăgună. Gr. μανδραγόρα (Philippide, Principii, 17; Diculescu, Elementele, 485), cf. alb. mandragure, it. martagone, sp. martagón. Der. este dificilă (după Pușcariu 1049, prin intermediul unui lat. *mandragona; după Pușcariu, Lr., 265, prin intermediul alb. matërgonë, care poate proveni și el din rom. sau din mr.). Cf. REW 5291 și contra acestei der., Densusianu, Rom., XXXIII, 281.
mătrăgúnă f., pl. e (cp. cu alb. matărgonă, mandragură, d. gr. mandragóra, de unde probabil și it. martagone și sp. -on și -ona, crin de pădure). O buruĭană solanee veninoasă în toate părțile eĭ (átropa belladónna), numită și ĭarba codruluĭ și beladonă, din ale căreĭ frunze se scoate atropina. – La Cant. mandragóră.
mătrăgúnă, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna); doamna codrului, doamnă mare, împărăteasă: „Mătrăgună, doamnă bună, / Mărită-mă într-o lună„. În med. pop., se folosește pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza 1968: 27). – Cf. alb. matërgonë (DEX).
mătrăgúnă(mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne
mătrăgună f. numele popular al beladonei cu care babele dela țară fac de dragoste și descântă pe cei bolnavi. [Din ital. martagone, varietate de crin, nume confundat cu mandragora, ambele plante având, după credințele poporului, însușiri comune].
MĂTRĂGÚNĂ ~if. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre-lucioase, folosite în medicină; beladonă. /cf. alb. matërgonë
mătrăgúnă s. f. (sil. -tră-), g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne
