Ce înseamnă “Lupus eritematos diseminat”?

“Lupus eritematos diseminat” în Dicționarul Medical

  • Sinonime - boala lupica, lupus sistemic. Este o boala inflamatorie de origine autoimuna, ce afecteaza un mare numar de organe. Lupusul eritematos diseminat, sau L.E.D., face parte din bolile sistemice sau conectivite. Este o boala cu mare predominanta feminina (8 femei la 2 barbati), a carei frecventa maxima se situeaza intre 20 si 30 ani. Aceasta afectiune este cauzata probabil de multipli factori, dar terenul genetic este, fara indoiala, cel mai important. Simptomele variaza mult de la un bolnav la altul. Semnele generale, prezente in timpul puseelor bolii, asociaza o febra, o pierdere a poftei de mancare si o pierdere in greutate. Manifestarile articulare se gasesc la 90% dintre bolnavi, iar o osteonecroza nu se dezvolta decat la 5% dintre ei. Manifestarile cutanate sunt foarte diverse: eritem al fetei in forma de aripi de fluture, leziuni de lupus eritematos cronic, vascularita, urticarie, sensibilitate la lumina, cadere a parului, leziuni de tip degeratura, crestere sau diminuare a pigmentatiei. Atingerea renala este o complicatie frecventa (mai mult de 50% dintre cazuri); ea se manifesta fie prin anomalii urinare simple, fie printr-un sistem nefrotic si corespunde unei distrugeri a glomerulilor; ea poate evolua spre o insuficienta renala. Sistemul nervos poate, de asemenea, sa fie atins: crize convulsive, paralizie, migrena, tulburari de comportament si se mai observa tulburari cardiovasculare, respiratorii si hematologice. Sarcina si perioada de dupa nastere favorizeaza puseele bolii. Avorturile spontane sunt frecvente. Evolutia bolii este lenta, putand sa se intinda pe mai multi ani. Ea se face prin pusee spontane intrerupte de remisiuni complete de durata variabila. Lupusul eritematos diseminat necesita o luare in atentie globala a bolnavului. Odihna este utila in timpul puseelor bolii, iar expunerea la soare este contraindicata. Formele benigne sunt tratate cu antiinflamatoare nesteroidiene sau cu aspirina, asociate cu antimalarice de sinteza. Uneori este necesara o scurta corticoterapie. Formele cele mai severe sunt tratate cu doze mari de corticosteroizi, uneori asociate cu medicamente imunosupresoare. Unele cazuri de nefropatii lupice grave care au evoluat spre o insuficienta renala obliga efectuarea unui tratament prin hemodializa, chiar recurgerea la un transplant renal. Orice sarcina la o femeie care sufera de lupus trebuie sa fie considerata ca fiind un mare risc si necesita o supraveghere deosebita.