INTÉNȚIE,intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar, fără să vrea. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
INTÉNȚIEs. f. 1. dorință, plan, gând de a întreprinde ceva. 2. (jur.) atitudine psihică a cuiva care-și dă seama de caracterul ilicit al faptei sale. (< fr. intention, lat. intentio)
INTENȚIEs.f.1. Dorință, plan, gând de a întreprinde ceva. 2. (Jur.) Atitudine psihică a cuiva care-și dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i sau acceptându-i efectele. [Gen. -iei, var. intențiune s.f. / cf. fr. intention, lat. intentio].
inténție(-ți-e) s. f., art. inténția(-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile(-ți-i-)
INTÉNȚIE ~if. 1) Pornire interioară conștientă, însoțită de un efort volitiv (de a înfăptui ceva); gând. ◊ A avea ~i serioase (cu) a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să se căsătorească. 2) Plan premeditat (de a realiza ceva). [G.-D. intenției] /<fr. intention, lat. intentio, ~onis
inténție s. f. (sil. -ți-e), art. inténția (sil. -ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (sil. -ți-i-)
INTÉNȚIE s. 1. calcul, gând, idee, plan, proiect, socoteală, (înv. și reg.) propus, (înv.) cuget, duh, propozit, săvârșit, socotință, (fam.) combinație. (Nu și-a putut realiza ~.)2. v. vedere.
Forma a vinovatiei , reglementata in cap. I , t. II, art. 19, C. pen., partea generala.Legea arata ca fapta este savarsita cu intentie cand infractorul: prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte (intentie directa); prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui (intentie indirecta).Intentia cunoaste mai multe modalitati, cum sunt: intentie directa cand infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui (ex. tradarea, actele de diversiune); intentia este indirecta (eventuala), cand infarctorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale, si , desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea procedurii lui (ex. omor); intentia depasita )praeterintentie) este combinatia dintre intentie si culpa cand rezultatul care se produce este mai periculos decat cel asteptat in faza initiala, intentia initiala a faptuitorului a fost depasita.Cu alte cuvinte, praeterin tentia exista atunci cand fapta savarsita cu intentie de o persoana a produs si un alt rezultat pe care aceasta fie ca nu l-a prevazut, desi trebuia si putea sa-l prevada, fie l-a prevazut insa a socotit fara temei ca el nu se va produce (ex. loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte).Intentia spontana (dol spontan), cand infractorul prevede rezultatul faptei sale de la inceput, din momentul trecerii la savarsirea ei (ex. lovirea); intentia premeditata (dol premeditat) , cand hotararea de a savarsi infarctiunea a fost luata inainte de inceperea executarii si este concretizata in acte materiale de pregatire (ex. omor premeditat).In teoria si practica judiciara se mai face distinctie intre intentie simpla, intentia calificata, intentia initiala , intentia supravenita.
