Ce înseamnă “Filip”?

“Filip” în DEX

  • FILIP (sec. 1), unul dintre cei 12 apostoli. A fost între primii chemați de Iisus. După pogorârea Duhului Sfânt, el ar fi propovăduit în Frigia și Sciția. Prăznuit de Biserica ortodoxă la 14 nov.
  • FILIP, numele a cinci regi ai Macedoniei antice. Mai importanți: 1. F. II (359-336 î. Hr.), tatăl lui Alexandru cel Mare. A înfăptuit reforme militare și economice, care au contribuit la ridicarea statului macedonean la rangul de mare putere în lumea grecească. A cucerit Tracia și coloniile grecești de pe litoralul de N al M. Egee. Prin victoria de la Cheroneea (338 î. Hr.), a instituit hegemonia Macedoniei în Grecia. 2. F. V (221-179 î. Hr.). A purtat două războaie împotriva Romei (215-205 și 200-197 î. Hr.), încheiate cu înfrângerea Macedoniei.
  • FILIP, numele a șase regi ai Franței. Mai importanți: 1. F. II August (1180-1223). A întărit autoritatea statului francez și a cucerit, între 1204 și 1206, de la regele englez Ioan Fără de Țară, Normandia, Anjou, Maine, Touraine și o parte din Poitou, consolidându-și stăpânirea asupra lor prin victoria de la Bouvines (iul. 1214); a participat la Cruciada a III-a. 2. F. IV cel Frumos (1285-1314). A dus o politică de centralizare a statului și de extindere a domeniului regal. A respins pretențiile de supremație emise de papa Bonifaciu VIII și, având sprijinul Statelor Generale (convocate în 1302), l-a umilit pe papă la Anagni (1303). Conflictul cu papalitatea s-a încheiat o dată cu instalarea papei Clement V (1305), care a mutat reședința pontificală la Avignon (1309). A desființat Ordinul templierilor (1312), confiscându-i averile.

Ce semnifică numele “Filip”?

  • Provine de la philippos, nume grec ce inseamna iubitor de cai.

“Filip” în Dicționarul Religios Ortodox

  • Originar din Betsaida Galileii. Unul dintre cei 12 apostoli, chemat personal de Iisus dupa alegerea lui Petru, Andrei, Iacov si Ioan ca Apostoli. Dupa Traditie ar fi propovaduit in cele doua Frigii si in Grecia si ar fi murit la 80 de ani in Ierapole. Este praznuit la 14 noiembrie.
  • Unul dintre cei sapte diaconi (Fapte, 6, 5), originar din Cezareea Palestinei. A propovaduit evanghelia in Samaria. Dupa Traditie a devenit episcop al Traliei, in Asia Mica. Biserica il sarbatoreste la 11 octombrie.