EVRÉU,evrei, s. m. Persoană (de religie mozaică) făcând parte din populația originară prin tradiție din Israelul și Iudeea antice; izraelit. ♦ Persoană care face parte din populația de bază a actualului stat Israel. – Din sl. evreinŭ.
evréu (evréi), s. m. – Persoană de religie mozaică, israelit. – Var. ebreu, ovrei. Ngr. Ἐβραιος. Sec. XVII. Var. din lat. (sec. XIX); și ovrei, din ngr. Ὀβραῖος. – Der. evreică (var. ovreică), s. f. (femeie care face parte din neamul evreilor); evreesc (var. ovreesc), adj. (ebraic); evreește (var. ovreește), adv. (ca evreii); evreime (var. ovreime), s. f. (totalitatea evreilor).
Evréŭ, Evréĭcă s. (ngr. Evréos și Evriós, vgr. ῾Ebraîos; vsl. ĭevreinŭ). Rar. Ovreĭ, Jidan. Adj. (greșit). Evreĭesc.
EVRÉU (‹ sl.) s. m. 1. (La pl.) Denumire generică dată populațiilor de religie iudaică (mozaică), descendente din vechii locuitori ai Palestinei și din alte populații care au adoptat iudaismul. Trăiesc în Israel și în diferite țări ale lumii (c. 20 mil). Majoritatea vorbesc limbă țării în care locuiesc; o parte din ei vorbesc idiș și ivrit (ebraică). 2. Bărbat care face parte din această populație.
evréu(e-vreu) s. m., art. evréul; pl. evréi, art. evréii
evreu (ovreiu) m. cel ce profesează religiunea mozaică. [Gr. mod.]. V. Jidov.
EVRÉU ~im. Persoană care face parte din populația de bază a Israelului sau este originară din Israel. /<sl. evreinu
evréu s. m. (sil. -vreu), art. evréul; pl. evréi, art. evréii
Semit, locuitor in Palestina. Numele de evreu vine de la stramosul poporului evreu, Eber. Este persoana care nu participa la ridicarea Turnului Babel, fapt pentru care Dumnezeu i-a pastrat limba neschimbata.
Poporul evreu se mai numeste si Israel sau israeliti, dupa patriarhul Iacob, care, luptandu-se cu Domnul si fiind lovit in coapsa, primeste numele de Israel.
Mai tarziu de la David, din semintia lui Iuda, evreii s-au numit si iudei.
