CORÁN s. n. Carte sacră a religiei musulmane care conține prezentarea dogmelor și a tezelor acesteia, precum și diferite precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri. – Din fr. coran, germ. Koran.
CORÁNs. n. cartea sfântă la musulmani, care conține învățăturile profetului Mahomed. (< fr. Coran, germ. Koran)
CORÁNs.n. Cartea care conține învățăturile profetului Mahomed, socotită drept carte sfântă la musulmani. [Cf. fr. Coran, it. corano, germ. Koran < ar. qur'an – carte].
corán s. m. – Carte sacră a religiei musulmane. – Var. (înv.) curan, alcuran. Tc. koran (sec. XVIII), cf. Șeineanu, II, 145.
CORAN, cartea sacră a religiei islamice cuprinzînd cuvîntul lui Allah transmis, prin revelație și numai în limba arabă, lui Mahomed. Fixat în scris între anii 632 (moartea Profetului) și 655 (moartea califului Usman), C. este alcătuit din 114 diviziuni, numite sure, dispuse de la cele mai lungi către cele mai scurte. Surele conțin norme morale și juridice, concepții metafizice, o cosmologie, o escatologie etc. C. este baza întregii civilizații islamice.
*corán n., pl. e și urĭ (ar. qoram, carte). Biblia (scriptura) mohametanilor [!].
Corán (cartea de bază a mahomedanismului) s. propriu n.
Coran n. cartea sfântă a Muzulmanilor, care conține legea lui Mahomed. Coranul e o colecțiune de dogme și de precepte, care formează unicul izvor al dreptului, moralei și administrațiunii miuzulmane.
CORÁNn. 1) Carte care conține dogmele și tezele religiei musulmane. 2) fig. Carte de căpătâi. /<fr. coran, germ. Koran
corán s. n.
Corán (titlul cărții de bază a mahomedanismului) s. pr. n.
Cartea sacra a islamului, dictata, dupa traditia musulmana, direct lui Mahomed, fie de Allah, fie din porunca acestuia, de ingerul Gavriil, in timpul califului Osman (sec. 7 d. Hr.); Contine 114 cap. (sure sau surate), care cuprind principiile si dogmele religiei musulmane, precum si diferite precepte religioase, etice si juridice.
