CONTEMPLÁȚIE,contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă, faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio.
CONTEMPLÁȚIEs. f. contemplare; visare. (< fr. contemplation, lat. contemplatio)
CONTEMPLÁȚIEs.f. Atitudine de contemplare; stare de reverie; meditație; meditație profundă și îndelungată. [Gen. -iei, var. contemplațiune s.f. / cf. fr. contemplation, it. contemplazione, lat. contemplatio].
contempláție(-ți-e) s. f., art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)
CONTEMPLÁȚIE ~if. Stare a celui care contemplă; atitudine admirativă și visătoare. /<fr. contemplation, lat. contemplatio, ~onis
contempláție s. f. (sil. -ți-e), art. contempláția (sil. -ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (sil. -ți-i-)
Una din treptele de cunoastere a lui Dumnezeu; vederea directa a lui Dumnezeu sau unirea nemijlocita cu El. Teologii considera contemplatia ca un principiu epistemologic, care face trecerea de la teologia afirmativa, catafatica, la teologia negativa, apofatica. Traditia ortodoxa subliniaza ideea ca procesul de transfigurare incepe cu patrunderea cu mintea la sensurile distincte ale creatiei. De aceea, contemplatia naturala sau sensibila, adica cunoasterea directa a Ratiunilor divine distincte, existente in natura cosmosului, este parte integranta din procesul transfigurarii.