Ce înseamnă “Buna credinta”?

“Buna credinta” în Dicționarul Juridic

  • Convingere intima a unei persoane ca ceea ce face este bine, conform legii; obligatie de comportare conform cu regulile de convietuire, care revine partilor la incheierea si executarea unei conventii.Buna credinta are un rol important in activitatea organelor judiciare, existenta ei se manifesta in adoptarea unor solutii temeinice si legale.Conceptul juridic de buna credinta a fost fundamentat de juristul roman Cicero si este intalnit sub definitii diferite in doctrinele moderne de drept.De asemenea, buna credinta face obiectul mai multor art din C. civ.Ea are importanta si pentru a se face deosebire intre martorul de buna credinta si cel de rea-credinta (martorul mincinos).