Denumirea data ultimei scrieri din Noul Testament, care cuprinde descoperirea facuta Sfantului Ioan Evanghelistul in insula Patmos. Intalnim sub aceasta denumire si scrierile necanonice: Apocalipsa lui Baruh, Apocalipsa lui Petru, etc.
Este o carte profetica plina de simboluri, figuri, cifre, metafore si alegorii, a caror interpretare poate avea sensuri diferite si greu de inteles. De aceea Biserica a inclus-o in canonul biblic abia in sec. V, la Sinodul de la Cartagina (419), respingand insa interpretarea ei ca baza pentru calculele cronologice despre sfarsitul lumii si veacul eshatologic.
Carte profetica, scrisa de Sf. Ap. Ioan, prin descoperire, fiind destinata initial celor sapte Biserici din Asia proconsulara (1-3), dar de la cp. 4-22 priveste lupta Bisericii pana la Parusia finala, a Domnului. Motivele scrierii ei au fost prigoanele de atunci ale paganilor impotriva Bisericii si a crestinilor, ca si impotriva libertinajului si a ocultismului etc. In descoperirea lui autorul vede, in final, Biserica iesind biruitoare in lupta ei de veacuri. Locul scrierii este insula Patmos, unde era apostolul exilat; iar timpul, anul 95-96 d.H.