Ce înseamnă “Antropologie criminala”?

“Antropologie criminala” în Dicționarul Juridic

  • Ramura a antropologiei care are ca obiect de studiu infractionalismul ca fenomen biologic. Fondatorul scolii antropologice a fost Lombroso Cezare (1835-1909), medic si criminolog italian. In opera sa, "Omul criminal", a elaborat teza omului criminal innascut (tip lombrosian) care poate fi identificat prin stigmate externe ca: trasaturile figurii, conformatia capului, dimensiunile acestuia etc. Intre aceste trasaturi, aptitudini, inclinatii si comportari ale omului, exista o sransa legatura, iar infractorul este criminal innascut (degenerat, nebun) impotriva caruia societatea trebuie sa ia masuri de exterminare si nu de reeducare. Antropologia criminala studiind infractionalismul ca fenomen biologic, sustine ca el are cauza in structura biologica si psihologica a individului, iar acesta prezinta anomalii somatice. Cercetarile antropologice ulterioare au mentinut teza ca infractiunea este un fenomen biologic, dar natura anormalitatii ar fi determinata de un anevrism psihic, moral sau de o ereditate infectioasa. Teoria lui Lombroso a fost combatuta de cercetarile efectuate de Goring in 1013, medic englez de penitenciar ca si de alte studii elterioare. Lucrari recente au evidentiat faptul ca, desi comportamentul criminal poate fi ereditar, un rol de seama avandu-l factorii biologici si genetici, nu sunt neglijati nici factorii ambientali (economici, sociali), ceea ce reprezinta un real progres fata de teoriile anterioare. La nivelul cunostintelor actuale nu se poate vorbi de criminalitate innascuta (intre delincventi si nondelincventi neexistand o diferenta de natura, ci o diferenta de grad cu multiple determinari), ci de devenirea criminala. In acest sens este demna de luat in considerare teza lui J. Selosse (1976), potrivit careia " in pofida existentei unor semne certe biologice asociate cu delincventa, nici un practician nu considera pe acesta din urma drept o maladie a carei etiologie ar fi de natura esential biologica" (vezi Gh. Nistoreanu, Criminologie, Buc., 1996).