Ce înseamnă “zina”?

“zina” în DEX

  • zînă (-ne), s. f. – Fee. – Var. Mold. dzînă. Mr. dzină, megl. zǫnă. Lat. Dĭāna (Pușcariu 1942; REW 2624; Tiktin; Densusianu, GS, II, 312; Rosetti, Mélanges, 352), cf. alb. zanë, logud. yana (Atzori 185; Wagner 124), v. it., v. prov. jana, astur. xana (Menéndez Pidal, Rom., XXIX, 376), port. jā, toate cu sensul din rom. Der. din lat. dĭvῑna (Densusianu, Hlr., 102; Philippide, Principii, 138; Pascu, I, 80; Graur, BL, V, 95), fără a fi imposibilă, nu se potrivește cu celelalte rezultate rom. și romanice; totuși nu trebuie înlăturată posibilitatea unei contaminări a ambelor cuvinte, ținînd cont de prezența lui zîn, s. m. (zeu), cuvînt înv., pe care Tiktin îl consideră formație personală la Dosoftei, și a cărui legătură cu mr. dzin „ființă fantastică” nu a fost studiată (mr. poate fi oriental). Poate s-ar putea adăuga la cuvintele romanice deja pomenite sp. adiano. Der. zănatic (var. zănatec), adj. (țicnit, scrîntit, trăsnit), în loc de *zînatic, der. ca noptatic, prostatic (Philippide, Principii, 148), sau direct din lat. dianātĭcus (Hasdeu; Philippide, 1928; Pușcariu, Jb., XI, 65; Tagliavini, Arch. Rom., 103; Serra, Dacor., IX, 170; cuvîntul lat. apare în sec. V). Sînziene, s. f. pl. (iele, în mitologia populară; sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, din 24 iunie; drăgaică, Galium mollugo), cu var. mold. sîmziene, sîmzenii, sînzenii, probabil este urmașul unui lat. sanctae, Dĭānae, cf. calabr. santu Diana, cu formula de imprecație. Este posibil și chiar probabil, că s-ar fi produs o contaminare cu Sanctus Iohannes (Tiktin; Densusianu, GS, III, 433; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 180-83; REW 7569N), cu atît mai mult cu cît această sărbătoare este legată în toată mitologia europeană de obiceiuri folclorice și credințe străine creștinismului; dar numai această expresie lat. nu ajunge pentru explicarea cuvîntului rom. Formula sanctus dĭes Iohannis (Candrea, GS, III, 428; Candrea), imaginată pentru a evita dificultatea fonetică, nu convine, deoarece în rom. ne-am aștepta la sancta dĭes. Explicația bazată pe semis și dĭvῑna (Philippide, Principii, 97), nu are aparențe de probabilitate.
  • zină f. 1. fecioară divină, pururea tânără și de o frumusețe orbitoare; zinele joacă un rol însemnat în basme (ca feele în poveștile din Occident): îmbrăcate în alb, iubitoare de cântece și jocuri, ele locuesc în palaturi mărețe și poartă nume diferite, după cum trăiesc în arbori (Fata din Dafin) sau în ape (Zina zinelor), pe munți și pe câmpii (Arăpușca); dar cea mai vestită dintr'însele e Ileana Cosânzeana, zina cu părul de aur, eroina basmelor noastre; 2. pl. Tr. alt nume dat Ielelor; 3. (Banat) nume de plante mitologice; carul zinelor, arnică; ciurul zinelor, turtă; părul zinelor, colilie; florile zinelor, răchitan. [Lat. DIVINA, măeastră].

“zina” în Dicționar Român - Englez

  • fay

“zina” în Dicționarul Român - German

  • elfe
  • fee

Ce semnifică numele “zina”?

  • Provine din prescurtarea prenumelui german Gesina / Josina.