ULM,ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.
ulm (-mi), s. m. – Arbore cu scoarța netedă și cu lemn tare (Olmus campestris). – Megl. ulm, uólm. Lat. ŭlmus (Pușcariu 1792; REW 9036; cf. Philippide, Principii, 67), cf. it., sp., port. olmo, prov. olme, fr. orme, cat. olm. – Der. ulmet, s. n. (pădure de ulmi).
ulm s. m., pl. ulmi
1) ulm m. (lat. ŭlmus, it, sp. pg. olmo, sard. ulmu, pv. oume, fr. orme). Un frumos copac de pădure (ulmus campestris). Scoarța luĭ e astringentă, ĭar lemnu bun de făcut căruțe.
2) ulm v. tr. V. adulmec.
ulm m. frumos arbore al cărui lemn, dur și solid, se întrebuințează la facerea căruțelor. (Ulmus campestris). [Lat. ULMUS].
Ulm n. oraș în Würtemberg, pe malul stâng al Dunării: 56.000 loc. Măreață catedrală gotică. Capitulațiunea armatei austriace în 1805.
ULM,ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). — Lat. ulmus.
ULM ~im. Arbore înalt, cu coroana deasă, stufoasă, cu frunze asimetrice la bază și cu flori dispuse în mănunchiuri compacte, al cărui lemn se folosește în industrie. /<lat. ulmus
