SAS1,sași, s. m. Persoană care face parte din populația germană colonizată, între sec. XII și XIII, în unele părți ale Transilvaniei. – Cf. magh. szász.
SAS2,sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
SASs.n. (Tehn.) Parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. ♦ Compartiment dintr-un sistem tehnic care poate comunica alternativ cu alte compartimente sau cu exteriorul. [< fr. sas].
SASs. n. 1. parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. 2. compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, situat între două spații închise ori între un spațiu închis și exterior, putând comunica alternativ cu acestea. ◊ tub de oțel sau al unui cheson (3) pneumatic care leagă camera de lucru cu celula de aer. (< fr. sas)
sas (sáși), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327).
SAS, domn al Moldovei (c. 1354-c. 1358). Fiul și urmașul lui Dragoș.
SAS1 (‹ fr.) s. n. Încăpere de mici dimensiuni prin care se comunică cu altă încăpere sau cu exteriorul. ◊ (TEHN.) Încăpere sau compartiment din interiorul unei hale sau al unei instalații, care separă sectoarele cu regim climatic sau tehnologic diferit prin intermediul căreia se poate face alternativ legătura cu oricare dintre acestea sau cu exteriorul. ♦ Tubul de oțel al unui cheson pneumatic pentru execuția fundațiilor, care face legătura între celula de aer și camera de lucru.
SAS2 (‹ saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szász) s. m. Persoană aparținând populației germane originare din Flandra (flandrensi), din părțile Rinului și ale Mosellei, din Saxonia și colonizată în Transilvania, locuită de români, de către regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) și Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populații regalitatea ungară urmărea consolidarea și extinderea stăpânirii în Transilvania, exploatarea ei sistematică, precum și asigurarea pazei sudice. În schimbul unor obligații financiare și militare față de regii Ungariei, aceștia din urmă au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmașilor de azi ai acestor coloniști sunt etnicii germani, organizați în Forumul Democrat al Germanilor din România.
șaș adv. V. așașĭ.
sas,sași, s.m. – Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. – Din magh. szász.
sas1 (persoană) s. m., pl. sași
sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuri
Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu,Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.
SAS1,sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei — Cf. magh. szász.
SAS2,sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. — Din fr. sas.
