Ce înseamnă “sarpe”?

“sarpe” în DEX

  • ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă. se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
  • șárpe (șérpi), s. m. – Reptilă tîrîtoare cu corpul cilindric. – Var. Mold. șerpe. Mr. șarpe, megl. șarpi, istr. șǫrpe. Lat. sĕrpes în loc de sĕrpens (Diez, I, 380; Pușcariu 1527; REW 7855), cf. it., port. serpe.Der. șerpoaică (var. șerpoaie), s. f. (femela șarpelui; harpie, femeie perfică); șerpamă, s. f. (Banat, mulțime de șerpi); șerpar, s. m. (anghilă, Cobitis fossilis; varietate de acvilă, Circaetus gallicus); șerpar, s. n. (brîu lat de piele); șerpesc, adj. (de șarpe); șerpește, adv. (ca șerpii); șerpiu, adj. (de șarpe); șerpînță, s. f. (gențiană, Gentiana cruciata); pe care Pușcariu 1583 și REW 7856 îl derivă de la un lat. *sĕrpentia; șerpariță, s. f. (plantă, Polygala vulgaris); șerpos, adj. (de șarpe); șerpui, vb. (a merge ca șarpele); șerpuitor, adj. (care șerpuiește); șerpuitură, s. f. (sinuozitate). – Der. neol. serpentin, adj.; serpentină, s. f., din fr.
  • șárpe m., pl. șerpĭ (mlat. sĕrpes, format din nom. cl. sĕrpens, gen. -éntis, vrom. șearpe, de unde și mold. lit. șerpe; vgr. ῾erpetón, tîrîtor, scr. sarpa-s, șarpe; it. pg. serpe, serpente, pv. cat. serp, fr. serpent, sp. sierpe, serpiente. Cp. cu rece). Un reptil fără picĭoare (lung ca un cilindru care se supțiază spre coadă) și care înaintează tîrîndu-se, ca: năpîrca saŭ vipera, culubru, naja saŭ cobra, crotalu, boa ș. a. (V. ofidian). Pin [!] anal. Lucru în formă de șarpe, cum îs limbile de foc, flacările. Fig. Om perfid, ingrat și răŭ. Limbă de șarpe, om foarte bîrfitor. Ochĭ de șarpe, ochĭ viĭ, pătrunzătorĭ și iscoditorĭ. A încălzi șarpele la sîn, a face bine unuĭa care-țĭ va face răŭ pe urmă. Șarpele luĭ Faraon, mic cilindru de sulfo-cianură de mercur care, aprins, se desfășoară ca un șarpe. A te mușca de inimă șarpele ambițiuniĭ, a începe să simțĭ ambițiune. – În est lit. șerpe, pop. șărpĭ. V. gîndac.

“sarpe” în Dicționar Român - Englez

  • serpent
  • snake

“sarpe” în Dicționarul Român - Francez

  • serpent

“sarpe” în Dicționarul Român - German

  • schlange
  • wurm

Care este sinonimul cuvântului “sarpe”?

  • FLOAREA-ȘÁRPELUI s. v. mama-pădurii.
  • LIMBA-ȘÁRPELUI s. v. pătlagină, stupitul-cucului.
  • OCHIUL-ȘÁRPELUI s. v. miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii.

“sarpe” în Dicționarul Religios Ortodox

  • In Vechiul Testament prin sarpe este redata imaginea diavolului, care i-a amagit pe Eva si Adam sa guste din pomul cunostintei binelui si raului, ceea ce a dus la izgonirea lor din rai.