Ce înseamnă “miros”?

“miros” în DEX

  • MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. l. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).
  • 1) míros (est) n., pl. urĭ, și mirós (vest) n., pl. urĭ și oase (subst. verbal d. a mirosi. V. mir 2). Sensațiune [!] plăcută (parfum, aromă, mireazmă [!]) saŭ neplăcută (putoare, duhoare) pe care unele emanațiunĭ o cauzează în nas: nervu olfactiv constată mirosu. Odorat, simțu pin [!] care constațĭ mirosu.
  • 2) míros (est și Ban.) și mirós (sud), a v. intr. și tr. (mgr. myróno, aor. emirosa, miruĭesc; myrizo, aor. emýrisa [tr. și intr.], miros; vsl. sîrb. mirosati, bg. mirosvam, miruĭesc, sîrb. mirisati, a mirosi. Pers. III pl. și sing. miroase, să miroasă atît în Munt. cît și în Mold.: seratele literare miroase a politică [Ĭorga, Drum Drept, 1915, 538]. Rar în est el miroase, pop. mirosă. V. mir 2, mirodie). Impresionez nasu pin [!] miros: crinu miroase plăcut, aicĭ miroase a crin. V. tr. Constat, simt mirosu: am mirosit crinu. Fig. Adulmec, oblicesc, simt vag, presimt: mirosise că se petrec neregule. – Vechĭ mirosesc. În est pop și amíros, în Vs. și amínos (pop. añinos).

“miros” în Dicționar Român - Englez

  • nose
  • odo(u)r
  • scent

“miros” în Dicționarul Român - Englez (tehnic)

  • odou

“miros” în Dicționarul Român - Francez

  • exhalaison
  • odeu
  • odeur f.

“miros” în Dicționarul Român - German

  • duft
  • geruch

Care este sinonimul cuvântului “miros”?

  • MIROÁSE s. pl. v. aromat, condiment, ingredient, mirodenie.
  • MIRÓS s. (livr.) olfacție, (rar) abur, abureală, (înv.) miroseală, mirosenie, odor, odorat, olm. (Simțul ~ului.)
  • MIRÓS s. v. fler, perspicacitate.

Ce înseamnă când visezi “miros”?

  • in functie de mirosul pe care il simti in vis si sentimentul asociat lui: miros placut – pace si liniste sufleteasca; miros urat – neliniste si lipsa de confort