LIN(O)-elem. „in”. (< fr. lino-, cf. gr. linon, lat. linum)
LIN1,lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.
LIN2,linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.
LIN3, -Ă,lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
LIN- v. lino-.
lin (línă), adj. – Liniștit, senin, pașnic. Lat. lĕnis (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. liniște, s. f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -iște (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); liniști, vb. (a potoli, a calma); liniștitor, adj. (care liniștește); neliniștit, adj. (fără liniște); neliniști, vb. (a îngrijora, a conturba); neliniște, s. f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniștitor, adj. (îngrijorător, alarmant).
lin (líni), s. m. – Pește (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini.
lin (-nuri), s. n. – Teasc, călcătoare. Ngr. ληνός (Tiktin; Conev 38; Candrea; Gáldi 206), cf. bg. lin. Der. directă din gr. (Roesler 571; Diculescu, Elementele, 460) nu este posibilă.
Lin = Linus.
1) lin m. (vsl. linŭ, rus. bg. lin). Un pește cu solzĭ micĭ (cyprinus tinca saŭ tinca vulgáris) care trăĭește pin [!] nomolu [!] rîurilor și bălților.
2) lin n., pl. urĭ (ngr. linós, id., de unde și bg. lin; vgr. lenós, de unde și lat. lênis, id.). Călcător, jgheabu în care se calcă (se storc) struguriĭ (azĭ înlocuit pin [!] teasc). V. corită.
3) lin n. fără pl. (d. lin 4). Vechĭ.Rar. Liniște.
4) lin, -ă adj., pl. f. e (lat. lenis. V. alin). Neturburat [!], neagitat: mare lină. Încet, puțin aplecat: inclinațiune [!] lină. Adv. Încet, liniștit.
LIN1 (‹ bg.) s. m. Pește teleostean dulcicol, din familia ciprinidelor, cu corpul gros, brun-roșcat, de 20-60 cm lungime, ajungând până la 7,5 kg, cu solzi mici, învelit într-un strat de mucus (Tinca tinca). Trăiește în ape stătătoare din Europa și Asia.
lin1 adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne
lin2 (pește) s. m., pl. lini
lin3 (vas) s. n., pl. línuri
lin m. pește de apă dulce din genul crapului (Cyprinus tinea). [Slav. LINĬ].
lin n. teasc de vie pentru storsul strugurilor. [Gr. mod. LINÓS].
lin a. și adv. 1. neturburat: mare lină;2. încet și fără sgomot: apa curge lin. [Lat. LENIS].
LIN1 ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care se produce fără grabă; încet; domol. 2) (despre drumuri, pante etc.) Care este puțin înclinat; cu înclinație mică; domol. 3) (despre sunete) Care este lipsit de intensitate. /<lat. lenus
LIN2 ~im. Pește dulcicol, de talie medie, cu corp lat și gros, de culoare verzuie-roșcată, acoperit cu mucozitate, cu gură mică, înzestrat cu două mustăți. /<bulg. lin
LIN3 ~urin. 1) Vas în formă de jgheab în care se strivesc strugurii. 2) Vas mare în care fermentează materia primă pentru fabricarea berii sau a spirtului. /<ngr. linos
LIN adj. v. blajin, blând, bun, domol, neted, pașnic, plat.
LIN adj., adv. 1. adj. domol, ușor, (înv.) ușure, (fig.) blând, dulce, molatic. (O pantă ~.)2. adj. v. domol. 3. adv. v. agale. 4. adj. v. liniștit.5. adj. v. încet. 6. adj. v. ușor.7. adv. v. ușor.
LIN s. călcătoare, jgheab. (~ pentru mustuit strugurii.)
