INOCÉNT, -Ă,inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.
INOCÉNT, -Ăadj.1. Nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (Ironic) Simplu; ignorant. [< fr. innocent, it. innocente, lat. innocens].
*inocént, -ă adj. (fr. innocent, lat. innocens, -éntis, nevătămător, d. in-, ne, și nocére, a vătăma). Nevinovat, lipsit de culpă: acuzatu fu recunoscut inocent (saŭ ca inocent). Lud, simplu, naiv, candid, neștiutor de răŭ: un copil inocent. Fără răutate: glumă inocentă. Benign, inofensiv: remediŭ inocent.Jocurĭ inocente, micĭ jocurĭ de societate. Sfințiĭ inocențĭ (saŭ ca subst. inocențiĭ), ceĭ 14,000 de pruncĭ ucișĭ din ordinu luĭ Irod, care spera că va fi ucis și Hristos pintre [!] eĭ, după cum zice evanghelistu Mateĭ.
inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocent a. nevinovat.
INOCÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu face nici un rău; predispus să facă numai bine; curat la suflet; candid. 2) Care crede orice din cauza ignoranței sau a lipsei de experiență; credul; naiv. 3) Care nu este vinovat de nimic; curat la suflet; candid; neprihănit; nevinovat. 4) Care nu poate fi condamnat; nevinovat. Faptă ~tă. /<fr. innocent, lat. innocens, ~ntis
inocént adj. m., pl. inocénți; f. sg. inocéntă, pl. inocénte
