ÎNGER,îngeri, s. m. Ființă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), mediator între credincioși și Dumnezeu. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.
îngér (î́ngeri), s. m. – 1. Ființă spirituală, cu aripi, mediator între creștini și Dumnezeu. – 2. Garoafă (Dianthus barbatus). – 3. Caracter, fel de a fi, soi. – Mr., megl. ángil. Lat. angelus (Pușcariu 851; Candrea-Dens., 859; REW 458a; DAR), cf. alb. engel, it. angelo, prov., cat., sp. angel, fr. ange, port. anjo. Ultimul sens se explică prin creația populară că firea fiecăruia depinde de îngerul său păzitor. În mr. și megl., direct din ngr. ἀγγελος. – Der. îngerea, s. f. (plantă, Selinum carvifolia); îngeresc, adj. (angelic); îngerește, adv. (în chip angelic, divin).
*ingér și -éz, a -á v. tr. (fr. ingérer, d. lat. in-gérere, a pune în. V. refl. Mă bag în sufletu omuluĭ, fac ingerențe.
înger m. 1. spirit ceresc: înger păzitor;2. ființă perfectă: înger de bunătate;tare de înger, rezistent, curagios; slab de înger, care cedează lesne, fricos (locuțiuni ce se rapoartă la credința populară în îngerul tutelar ce inspiră tot omul). [Lat. ANGELUS].
eprimarea iubirii din tine, a ceea ce esti tu mai bun si mai frumos, remarcarea faptului ca nu esti singur, ca esti bun si ca ai un suflet bun, puritate, inocenta, duiosie
