GEOTÉHNICĂs.f. Ramură a geologiei care studiază comportarea terenurilor din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței. [Gen. -cii. / cf. fr. géotechnique].
GEOTÉHNICĂ s. f. 1. Știință aplicată care studiază comportarea terenurilor din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței lor. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géotechnique.
geotéhnică(ge-o-) s. f., g.-d. art. geotéhnicii
GEOTÉHNICĂf. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rezistenței și stabilității terenurilor. /<fr. géotechnique
geotéhnică s. f. (sil. ge-o-), g.-d. art. geotéhnicii
Ramura tehnica a geologiei care studiaza procesele geologice si fizico-mecanice ale solurilor (rocilor), a modului de comportare ale acestora in raport cu constructiile in vederea determinarii conditiilor de proiectare si executie a diferitelor lucrari ingineresti, a masurilor necesare pentru asigurarea stabilitatii acestora, precum si pentru punerea in valoare a rocilor utile in vederea folosirii lor in diverse domenii.