epifaníes.f. Arătare a lui Isus Cristos oamenilor, magilor; (p. ext.) revelație a unei realități sacre, mitice; (fig.; poet.) revelație a unei lumi nevăzute. (< fr. épiphanie, gr. epiphania, apariție)
EPIFANÍE (în gr. „”apariție„, ”arătare„, cf. it. epifania) s. f. 1. Apariția sau manifestarea divinității, a lui Dumnezeu. ♦ În creștinism, manifestarea lui Dumnezeu prin întruparea Fiului și prin arătarea Sfintei Treimi cu ocazia botezului lui Iisus, în râul Iordan. 2. Sărbătoare creștină celebrând nașterea după trup a lui Iisus, închinarea magilor și păstorilor, botezul în Iordan și prima minune săvârșită de Iisus la nunta din Cana Galileii. În sec. 4, Biserica Romei a fixat sărbătoarea Nașterii Domnului la 25 dec., păstrându-se pentru e., vechea dată (6 ian.). 3. Manifestarea sau irumperea sacrului în sfera profanului; fenomen specific tuturor religiilor. 4. P. ext. Manifestare sau percepere neașteptată a esenței sau semnificația unui lucru.
Epifanie (315-403), episcop de Salamis, in Creta. Din lucrarile sale, cela mai importante sunt: Ancoratul şi Panarion. Ancoratul este un tratat scris la cererea comunitaţii creştine din Syedra in Pamfilia, tulburata de acţiunile pnevmatomahilor. Arata ca Duhul este Dumnezeu adevarat; dezvolta o invatatura impotriva lui Apolinarie, iar invierea trupului o indreapta impotriva paganilor şi a origeniştilor. Panarion a fost conceput cu scopul de a vindeca pe toţi cei care au fost muşcaţi de şarpele ereziei şi a-i proteja pe cei ce s-au pastrat in credinţa. Tratatul combate aproximativ 80 de erezii.
Manifestarea lui Dumnezeu, mai ales prin intruparea Fiului si prin aratarea Sfintei Treimi cu ocazia botezarii lui Iisus Hristos, in Iordan, de catre Ioan. Pana in secolul al IV-lea, sarbatoarea Epifaniei se referea la mai multe evenimente din istoria mantuirii : nasterea dupa trup a Fiului lui Dumnezeu, inchinarea magilor si pastorilor, Botezul in Iordan si cea dintai minune la nunta din Gana. Toate acestea se sarbatoreau impreuna la 6 ianuarie (data solstitiului de iarna in calendarul de atunci), asa cum se practica si azi in Bisericile copta si armeana. In secolul al IV-lea, dupa mutarea solstitiului la 25 decembrie, Biserica Romei a fixat sarbatoarea Nasterii Domnului la 25 decembrie, pentru Epifanie pastrand data ei veche, adica la 6 ianuarie. Practica romana a fost preluata in Rasarit : catre 380 sfantul Grigorie Teologul o introduce la Constantinopol, iar sfantul Ioan Hrisostom, in aceeasi perioada, o aplica in Biserica Antiohiei.
Epifanie (sec. II), scriitor gnostic şi fondator al "Gnozei monadice" din prima jumatate a sec. II. El susţinea ca raul moral nu exista, este o ficţiune a legilor umane, care pervertesc voinţa Creatorului.
