DIVÍN, -Ă,divini, -e adj. 1. Considerat că provine de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat.divinus.
DIVÍN, -Ăadj. 1. dumnezeiesc; de la zei. ◊ făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (fig.) minunat, splendid, încântător. (< fr. divin, lat. divinus)
DIVÍN, -Ăadj.1. Dumnezeiesc; de zeu, de la zei. ♦ Făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (Fig.) Minunat, splendid, încântător. [Cf. lat. divinus, fr. divin, it. divino].
* divín, -ă adj. (lat. divinus = divus, div, divin, d. deus, zeŭ). Dumnezeĭesc, zeĭesc: bunătate divină. Care se datorește luĭ Dumnezeŭ, unuĭ zeŭ: cult divin.Fig. Excelent, perfect. Adv. În mod divin, ca Dumnezeŭ: a cînta divin.
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divin a. 1. ce vine dela D-zeu: putere divină;2. relativ la D-zeu: serviciu divin;3. pus în rândul zeilor: divinul August;4.fig. mai presus de natură, excelent, perfect în felul său: o carte divină.
DIVÍN ~ă (~i, ~e) 1) (în concepțiile reli-gioase) Care se consideră că provine de la Dumnezeu sau de la zei; din cer; dumnezeiesc; ceresc. Dar ~. 2) Care este caracteristic pentru Dumnezeu și zeități; dumnezeiesc. Putere ~ă. Har ~. 3) Care este menit să-l slăvească pe Dumnezeu. Serviciu ~. Carte ~ă. 4) fig. Care este uimitor de frumos; splendid; celest. Frumusețe ~ă. Melodie ~ă. /<fr. divin, lat. divinus
divín adj. m., pl. divíni; f. sg. divínă, pl. divíne
