DÉMON,demoni, s. m. 1. Diavol, drac. ♦ Fig. Om rău. ♦ Ființă imaginară considerată ca spirit al răului. 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. ♦ (În gândirea mitică și în poezie) Geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dímon s. m.] – Din ngr. démonas. Cf. fr. démon.
DÉMONs. m. 1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăților etc. 2. diavol, drac. ◊ (fig.) om rău. 3. (în literatura romantică) ființă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreția, frumusețea fizică etc. ◊ (în poezie) geniu chinuit de neliniște, care stârnește pasiuni, dorințe. (< fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)
DÉMONs.m.1. (Ant.) Geniu căruia i se atribuie puterea de a stârni dorințe, pasiuni. 2. Diavol, drac. ♦ (Fig.) Om rău. // (În forma demono-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Cf. fr. daimon – ființă supranaturală, geniu].
démon (démoni), s. m. – Drac, diavol. – Var. (Mold.) dimon. Mr. dhemon. Ngr. δαίμων, în parte prin intermediul sl. demonĭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 51). Sec. XVII, popular cu forma mold., mai ales aplicată la copii (Iordan, Dacor., VII, 140, combătînd explicația lui Philippide, Principii, 236, care se gîndea la o alterare prin tabú). – Der. demonic (var. demoniac), adj., cuvinte culte, din gr. δαιμωνι(α)ϰός; îndemonit, adj. (posedat de diavol), înv., folosit de Cantemir.
*démon m. (vgr. daimon, zeŭ, geniŭ, diavol, destin, d. daiomai, împart). În politeizmu antic, geniŭ, spirit bun saŭ răŭ (ca astăzi îngeru în credința poporuluĭ): demonu luĭ Socrate. În religiunea creștinească, înger căzut din cer, diavol, drac. Fig. Persoană rea. V. dimon.
démon s. m., pl. démoni
demon m. 1. în politeismul antic, geniu bun sau rău: demonul lui Socrate;2. în religiunea creștină, înger căzut, diavol: muncit de al suferinței demon ne'mblânzit GR. AL.; 3.fig. copil râu, ființă rea.
DÉMON ~im. 1) (în credințe politeiste din antichitate) Ființă divină (bună sau rea); spirit; duh. 2) (în creștinism) Ființă imaginară considerată ca simbol al răului și ca dușman al lui Dumnezeu și al omenirii; diavol: satană. 3) fig. Ființă cu apucături rele; satană. 4) pop. Persoană (mai ales copil) vioaie și sprintenă. 5) (în creațiile romanticilor) Personificare a răzvrătirii și a eroismului. /<ngr. démonas
la fel ca drac sau diavol - ispita, rautate in gandire si in aprecierea persoanelor din jurul tau, actiuni necugetate care pot rani, nepasare, lipsa de compasiune, judecata, lene si conceptii limitate, egoism, ego exacerbat si orgoliu ce nu iti face servicii, lupta interioara cu traumele copilariei, sentimentul lipsei de afectiune de la parinti si persoanele iubite
