BOTÉZ,botezuri, s. n. 1. Ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii, însoțit de atribuirea unui prenume; p. ext. petrecere care are loc cu acest prilej; cumetrie. ◊ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activă la o luptă. 2. Apă folosită pentru săvârșirea botezului (1). 3. Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericești. 4. (Mar.) Ceremonial de lansare la apă a unei nave noi. – Din boteza (derivat regresiv).
botez,botezuri s. n. (intl.) primul furt reușit al unui infractor.
BOTEZ, Demostene (1893-1973, n. sat Hulub, jud. Botoșani), scriitor și publicist român. M. coresp. al Acad. (1963). Lirică elegiac-sentimentală, a plictisului și tristeții provinciale („Floarea pămîntului”, romane („Obsesia”, „Oameni de lut”), memorialistică, literatură pentru copii, traduceri.
BOTEZ, Dumitru D. (1904-1988, n. Roman), dirijor de cor și compozitor român. Prof. univ. la București. Elev al lui A. Ciolan. Muzică corală și vocală, lucrări didactice.
BOTEZ, Emil (1914-1978, n. București), inginer mecanic român. Prof. univ. la București. Cercetări în domeniul construcțiilor de mașini. A studiat cinematica mașinilor-unelte, tehnologia programării numerice a acestora, angrenajele.
BOTEZ, Gheorghe (1882-1916, n. Bacău), geolog român. A studiat tectonica și geologie unor formațiuni eocene și pliocene din reg. Moreni-Bucșani (jud. Dîmbovița).
BOTEZ, Ion Gheorghe (1892-1953, n. Chișcăreni, jud. Iași), morfolog român. Prof. univ. la Iași. Cercetări privind anatomia comparată a primatelor și omului. Promotor al antropologiei în România.
BOTEZ, Octav (1884-1943, n. Iași), critic și istoric literar român. Frate cu Jean Bart. Prof. univ. la Iași. A făcut parte din cercul „Vieții românești”. Studii, analize și eseuri critice („Pe marginea cărților”, „Alexandru Xenopol, teoretician și filozof al istoriei”, „Figuri și note istorico-literare”).
BOTÉZ,botezuri, s. n. 1. Ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii, atribuindu-se celui botezat și un nume; p. ext. petrecerea care are loc cu acest prilej; cumetrie. ◊ Nume de botez = prenume. ◊ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activă la o luptă. 2. Apă folosită pentru săvârșirea botezului (1).3. Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericești. – Postverbal al lui boteza.
1) botéz n., pl. urĭ (d. a boteza). Primu din cele șapte sacramente ale bisericiĭ și care șterge păcatu original. – Acest cuvînt înseamnă „cufundare” cum se și face botezu la ortodocșĭ, pe cînd catoliciĭ (mai practici) îl fac pin stropire. În vechime, botezu nu era conferit decît la o etate înaintată și după lungĭ probe impuse neofiților, numițĭ și „catecumeni”. Botezu unuĭ clopot, unuĭ vapor, inaugurarea unuĭ clopot, unuĭ vapor. Botezu de sînge al uneĭ armate, intrarea în foc și perderea unor soldațĭ. Botezu tropiculuĭ, o ceremonie comică în care, cînd o corabie trece tropicu și maĭ ales ecŭatoru, se udă cu apă de mare călătoriĭ care trec aceste liniĭ întîĭa oară.
2) botéz, a -zá v. tr. (lat. baptĭzo, -áre, d. vgr. baptĭzo, cufund. V. văpsea. Cp. cu cutez). Confer botezu (cu care ocaziune se dă nume prunculuĭ care a fost botezat). Fig. Iron. Ud: m’a botezat c’o găleată de apă’n cap! Dă nume, poreclesc: lumea l-a botezat „Ardei”. A boteza vinu, a-l amesteca cu apă. V. refl. Primesc botezu (ca adult).
botéz s. n., pl. botézuri
botez n. una din cele 7 taine ale Bisericii creștine, menită a șterge păcatul strămoșesc prin cufundare în apă sfințită. [Abstras din boteza].
BOTÉZ,botezuri, s. n. 1. Ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii, însoțit de atribuirea unui prenume; p. ext. petrecere care are loc cu acest prilej; cumetrie. ◊ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activă la o luptă. 2. Apă folosită pentru săvârșirea botezului (1). 3. Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericești. 4. (Mar.) Ceremonial de lansare la apă a unei nave noi. — Din boteza (derivat regresiv).
BOTÉZ ~urin. 1) Ritual creștin de primire în rândul credincioșilor a unui nou-născut, constând în afundarea lui în apă sfințită și în atribuirea unui prenume. ◊ Nume de ~ nume dat unui copil la botez. ~ul focului prima participare la o luptă. 2) Apă folosită pentru săvârșirea acestui ritual. 3) Petrecere organizată cu prilejul acestui ritual; cumetrie. /v. a boteza
Prima dintre cele sapte taine crestine, prin care, prin intreita cufundare in apa sfintita, in numele Sfintei Treimi, se iarta celui botezat pacatul stramosesc si pacatele personale savarsite pana atunci (cand este vorba despre adulti), cei botezati devenind astfel membri ai Bisericii crestine; ritualul prin care se savarseste aceasta taina, cand cel botezat primeste un prenume.
In ce priveste botezul copiilor, Traditia ortodoxa l-a practicat totdeauna. Desi copiii n-au pacat personal si nu pot marturisi in mod voluntar credinta lor, din cauza imaturitatii varstei, totusi, prin actul conceperii lor, ei impartasesc starea comuna a firii umane nesfintite. Ei sunt botezati deci spre "iertarea pacatelor" (canonul 121 al Sinodului din Cartagina, care respinge ideea lui Pelagius, potrivit careia copiii n-au mostenit pacatul originar, acesta fiind o alegere a vointei libere, nu un act al naturii). Al doilea botez sau rebotezul este interzis ortodocsilor, deoarece Iisus Hristos "a adus o singura jertfa pentru pacate" (Evr. 10, 12), odata pentru totdeauna (Evr. 10, 10). Copiii trebuie sa fie rebotezati daca nu se stie cine i-a botezat (can. 94 - Sinodul al Vl-lea ecumenic).
Traditia canonica face distinctie intre eretici care trebuie sa fie botezati pentru a fi primiti in Biserica (can. 46 apostolic, can. 19 - Sinodul I ecumenic, can. 7 - Sinodul al II-lea ecumenic, can. 95 - Sinodul al VI-lea ecumenic), si eretici al caror botez poate fi acceptat pe temeiul icomomiei (can. 2, Sinodul al Vl-lea ecumenic).
