ALIMÁN,alimane, s. n. (Reg.) Apă adâncă. ◊ Expr. A ajunge la aliman = a da (și a nu mai putea scăpa) de un necaz. – Sb. alaman (< tc.).
alimán (-nuri), s. n. – Necaz, belea, primejdie. Tc. (arab.) al emān (Lokotsch 66; Bogrea, Dacor., IV, 788; Scriban); cf. aman. Sunt greșite indicațiile lui Cihac, II, 633 (ngr. ἀλλοίμονον) și cele din DAR (tc. alaman „tîlhar”). – Der. alimăni, (var. alimăna, alivăni), vb. (a blestema). Vb. alimăni „a se învecina”, pe care DAR îl citează ca fiind identic cu cel anterior, provine mai curînd de la (a)liman „port”.
alimans. m. sg. (intl.) necaz, belea, bucluc
ALIMAN, com. în jud. Constanța; 3.367 loc. (1991). Rezervație paleontologică (punct fosilifer), de 14,62 ha.
alimán n., pl. inuz. urĭ (turc. ar. el-eman și el-aman, aman). Vest. A ajunge la aliman, a ajunge la aman, la ananghie, la mare nevoĭe. – În Trans. (Vicĭu) „apă adîncă”.
aliman n. mare nevoie (numai in expresiunea): am ajuns la aliman ! [Origină necunoscută].
