STRUCTÚRĂ,structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, cum și prin aranjarea lor unul față de celălalt. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura.
STRUCTURÁ,structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer.
STRUCTÚRĂs.f.I. 1. Fel de construcție (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp. ♦ Dispoziție relativă a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Modul de grupare a moleculelor într-o substanță minerală. 3. Modul de așezare între ele a părților corpului animal sau vegetal ori ale țesuturilor. ♦ (Psih.) Conformație, factură, formație. 4. Fel de alcătuire a unei compoziții, a unei opere literare. ♦ Structură gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziții și fraze. II. Mod de organizare a societății din punct de vedere economic, social, politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a oricărei ramuri de producție. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a clădi].
STRUCTURÁvb. I. tr. A da o (nouă) structură, a organiza. [< fr. structurer].
STRUCTURÁvb. tr. a da o structură, a organiza. (< fr. structurer)
STRUCTÚRĂs. f. I. 1. ansamblu de elemente de construcție solidarizate între ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta și le transmite la fundație. 2. mod de alcătuire internă a unui corp, a unui sistem. ◊ dispoziție relativă a atomilor în molecula unei substanțe. ◊ mod de grupare a moleculelor într-o substanță minerală. 3. mod de așezare a părților corpului animal sau vegetal ori ale țesuturilor. ◊ (psih.) conformație, factură, formație. 4. fel de alcătuire a unei compoziții, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziții și fraze. II. mod de organizare a societății din punct de vedere economic, social, politic și cultural; orânduire. ◊ mod de organizare a oricărei ramuri de producție. (< fr. structure, lat. structura)
structurá(a ~) vb., ind. prez. 3 structureáză
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
structură f. 1. modul cum e zidit un edificiu; 2. dispozițiunea părților unui corp organizat: structura corpului omenesc e admirabilă; 3.fig. ordine, dispozițiune: structura unei poeme.
*structúră f., pl. ĭ (lat. structura, d. strúere, a construi). Modu cum un lucru e construit, așezat, compus: structura uneĭ case, a corpuluĭ omenesc, a țesăturilor corpuluĭ, a uneĭ poeme.
STRUCTURÁ,structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. — Din fr. structurer.
STRUCTÚRĂ,structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, prin aranjarea lor unul față de celălalt și prin interacțiunile lor reciproce. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. — Din fr. structure, lat. structura.
STRUCTÚRĂ ~if. 1) Mod de organizare internă a elementelor sau a părților care constituie un ansamblu concret sau abstract; constituție; factură; component; compoziție. 2) Ansamblu de relații dintre elementele unui sistem; rețea de relații. [G.-D. structurii] /<lat. structura, fr. structure
structurá vb., ind. prez. 1 sg. structuréz, 3 sg. și pl. structureáză
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
1. Mod de organizare interna a elementelor sau a partilor care constituie un ansamblu (sistem) concret sau abstract. 2. Sistem unitar format din totalitatea elementelor de rezistenta ale unei constructii. 3. Caracteristica de conformare a unui material: structura granuloasa, fibroasa etc.
