MAGIÚN s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. ext., a altor fructe (fără adaos de zahăr). – Din tc. macun.
magiún (magiúnuri), s. n. – Pastă dulce din fructe, marmeladă. – Mr., megl. măgiun. Tc. (arab.) macun (Roesler 599; Șeineanu, II, 244; Miklosich, Türk. Elem., II, 120; Berneker, II, 2; Ronzevalle 163), cf. ngr. μαντζούνι, bg., sb. mağun.
magĭún n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] ma'ğun, ngr. mandzúni, sîrb. bg. mağun). Munt. Opiat. Povidlă, pastă de poame ferte [!]. V. lictar, hoșav.
magiún s. n., pl. magiúnuri
magiun n. 1. amestec de opiu, mac, aloe: magiun de curățenie; 2. fiertură de poame formând un tot consistent: magiun de prune, de struguri, de dovleac [Turc. MADJUN].
MAGIÚNn. Produs alimentar, sub formă de pastă dulce, obținut prin fierberea îndelungată a prunelor (sau a altor fructe). /<turc. macun
MAGIÚN s. (reg.) dulceață, (Transilv.) lictar, (Transilv. și Ban.) miere, pecmez, (Mold. și Bucov.) povidlă, (Transilv.) silvoiz. (A mâncat ~ cu pâine.)
