CONSTÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. – Din fr. constance, lat. constantia.
CONSTÁNȚĂs. f. însușirea de a fi constant; perseverență. (< fr. constance, lat. constantia)
CONSTÁNTĂs.f.1. (Mat.) Mărime cu valoare invariabilă, neschimbată. 2. (Fiz.) Mărime care caracterizează un fenomen, un material, un aparat etc. 3. Element al limbajului formalizat, reprezentând un nume socotit fix pentru același denotat. [< fr. constante].
CONSTÁNȚĂs.f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. [Cf. fr. constance, lat. constantia].
CONSTANȚA (KONSTANZ)1. Lac alpin în Europa Centrală, între Germania, Elveția și Austria, la 395 m alt., străbătut de Rin; 538 km2. Lungime: 64 km; lățime max.: 14 km. Ad. max.: 252 m. Navigație. Pescuit. Turism. Pe malurile sale sînt situate orașele Konstanz, Bregenz și Friedrichshafen. Se mai numește Bodensee.2. Oraș în S Germaniei (Baden-Württemberg), pe malurile lacului cu același nume; 70,5 mii loc. (1987). Electrometalurgie, constr. de mașini; produse textile și chimice; echipament electronic; prelucrarea lemnului. Stațiune balneoclimaterică. Universitate. Catedrală (sec. 11-16), biserică gotică (sec. 15). Aici a avut loc un conciliu ecumenic (1414-1418) cu scopul de a pune capăt schismei din Biserica catolică, de a o organiza și a condamna ca eretici pe John Wycliffe, Jan Hus și Ieronimus din Praga.
CONSTANȚA 1. Municipiu în SE României, port la Marea Neagră, reșed. jud. omonim; 358.457 loc. (1991). Cel mai mare port maritim al României cu un trafic anual de c. 50 mil. t mărfuri. Aeroport internațional („Mihail Kogălniceanu”) situat la 27 km NV de oraș. Termocentrală (Palas). Ind. constr. de mașini (constr. și reparații de nave maritime; produse metalice diverse), mat. de constr. (prefabricate din beton), celulozei și hîrtiei, prelucr. lemnului (mobilă), textilă, conf., poligrafică, alim. (ulei, bere, produse lactate și de panificație, conserve de legume etc.). Stațiune balneoclimaterică estivală, indicată, deopotrivă, pentru odihnă, cît și pentru tratament. Centru cultural și artistic: Universitatea „Ovidius”, Institutul de marină civilă, Institutul de marină militară „Mircea cel Bătrîn” și un colegiu economic, tehnic și de administrație; un teatru dramatic și unul de revistă, muzeu de artă, istorie și arheologie al Dobrogei, al marinei române; acvariu, delfinariu și planetariu; edificiul roman cu un mozaic (sec. 4) extins pe c. 2.000 m2, din care s-au recuperat 700 m2, reprezentînd un imens covor cu motive geometrice și elemente vegetale în culorile roșu, bej, cărămiziu, verde și alb, păstrat nealterat; ruinele zidului de incintă al cetății Tomis (sec. 3-7), două bazilici, farul genovez (înalt de 8 m) construit în anul 1300, statuia poetului latin Publius Ovidius Nato etc. Orașul este situat pe terit. fostei colonii grecești Tomis. Avînd o existență neîntreruptă, în sec. 13, genovezii au construit aici o așezare întărită și un port, care figura și în izvoarele cartografice medievale; cucerit în 1393 de sultanul otoman Baiazid I. Chiar dacă așezarea nu a mai avut, în cursul ev. med., o importanță deosebită, prin portul de la C. se exportau produsele românești destinate Constantinopolului. După o perioadă de declin, C. a cunoscut o dezvoltare deosebită în sec. 19 și mai ales după Războiul de Independență (1877-1878), cînd a devenit poarta maritimă a României. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în extremitatea de SE a României, între Dunăre (la V) și Marea Neagră (la E), la granița cu Bulgaria; 7.055 km2 (2,97% din supr. țării); 751.941 loc. (1991), din care 69,53% în mediul urban; densitate: 91,2 loc./km2. Reșed.: municipiul Constanța. Orașe: Basarabi, Cernavodă, Eforie Hîrșova, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Negru Vodă, Ovidiu, Techirghiol. Comune: 52. Relief predominant de podiș tabular (Pod. Dobrogei centrale și de Sud), sub 200 m alt., cu interfluvii largi, brăzdate de văi bine individualizate. Relief calcaros în Pod. Dobrogei de Sud, evidențiat prin martori de eroziune, pe aliniamentul Hîrșova-Crucea-Gura Dobrogei, chei, doline, peșteri. Climă temperat-continentală, cu veri călduroase și secetoase și ierni reci. Temp. medie anuală oscilează în jurul valorii de 11ºC. Precipitații reduse cantitativ (sub 400 mm anual) și repartizate neuniform. Vînturi dominante din N și NE. Rețeaua hidrografică are cursuri scurte, care seacă în anotimpul cald, cu excepția rîurilor Casimcea și Topolog. Numeroase limane fluviatile (Bugeac, Gîrlița, Oltina, Dunăreni), fluvio-maritime (Istria, Nuntași, Tașaul, Siutghiol) și maritime (Mangalia, Tatlageacu Mare, Techirghiol). Resurse naturale. Min. de fier (Palazu Mare), fosforite (Peștera, Ivrinezu Mare), diatomite și argile bentonice (Adamclisi, Rasova, Urluia ș.a.), cretă (Basarabi, Medgidia, Nazarcea), calcar (Topalu, Medgidia, Cheia, Hîrșova, Saligny, Mircea Vodă, Corbu ș.a.), dolomite (Ovidiu), caolin (Basarabi, Cuza Vodă), șisturi verzi (Casimcea, Pantelimon, Mihai Viteazu ș.a.), porfire (Istria), nisipuri cuarțoase (Remua Opreanu), ape minerale sulfuroase, mezotermale (Mangalia, Topalu). Economia. În ind. se realizează energie electrică (termocentralele Ovidiu, Palas-Constanța, Năvodari), nave maritime de mare capacitate, inclusiv tancuri petroliere pînă la 150.000 t. d. w. și mineraliere pînă la 65.000 t. d. w. (Constanța, Mangalia), utilaje tehnologice pentru ind. chimică și siderurgică, pentru recoltatul stufului, mașini și utilaje agricole, remorci autobasculante (Medgidia), șuruburi (Saligny), rafinarea țițeiului, superfosfați și acid sulfuric (Năvodari și Midia), celuloză și hîrtie (Constanța), ciment (Medgidia, Cernavodă), prefabricate din beton (Constanța, Cernavodă), mobilă (Constanța), conf. și tricotaje (Mangalia), produse alim. (preparate din carne și lapte, conserve de legume, produse zaharoase, uleiuri vegetale, produse făinoase, vinificație, bere etc.). Agricultura dispunea, în 1989, de un fond agricol mare (563.899 ha), din care 483.760 ha terenuri arabile pe care se cultivau porumb (122.659 ha), grîu și secară (128.221 ha), plante de nutreț (45.420 ha), plante uleioase și floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, sfeclă de zahăr, cartofi, pepeni, legume etc. Viticultura are condiții optime de dezvoltare (podgoriile Murfatlar, Medgidia, Nazarcea, Ostrov, Oltina, Cochirleni ș.a.). Livezile formează bazine pomicole în arealul localit. Medgidia, Basarabi (piersici), Nazarcea (caiși), Cuza Vodă, Lipnița, Ostrov (pruni, meri, peri, cireși și vișini). În 1990, sectorul zootehnic, profilat în principal pe prod. de lapte, lînă și carne, cuprindea 709,6 mii capete ovine (predominant rasa merinos de Palas, locul 1 pe țară), 413,7 mii capete porcine, 166,7 mii capete bovine, 25,6 mii capete caprine ș.a.; avicultură; apicultură; piscicultură. Agricultura jud. C. dispunea, în 1989, de cel mai mare sistem de irigații Carașu-Canalul Dunăre-Marea Neagră, plus sistemul din zona lacului Sinoe. Căi de comunicație (1990): lungimea rețelei feroviare este de 392 km, din care 71 km electrificate, iar cea a drumurilor publice de 2.272 km, din care 507 km modernizate. Transportul fluvial este servit de porturile Hîrșova, Cernavodă, Medgidia, Basarabi, cel maritim de porturile Constanța și Mangalia, iar cel aerian de aeroportul internațional „Mihail Kogălniceanu”. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 258 școli generale, 32 licee, o universitate, cu patru facultăți, un institut de marină civilă cu două facultăți și de marină militară „Mircea cel Bătrîn”, un colegiu, patru teatre (dramă și comedie, liric, de revistă, de păpuși), 420 biblioteci, muzee, 115 cinematografe ș.a. Turism. Prin particularitățile cadrului natural (litoralul Mării Negre, zona complexului lagunar Razim-Sinoe, cea a canalului Dunăre-Marea Neagră în arealul căreia se află podgoria Murfatlar) și prin varietatea obiectivelor istorice (vestigiile cetăților Histria, Tomis și Callatis, edificiul roman cu mozaic de la Constanța, monumentul triumfal „Tropaeum Traiani” de la Adamclisi, Complexul rupestru de la Basarabi etc.), jud. C. se înscrie printre primele zone turistice ale țării. Litoralul Mării Negre deține o pondere de c. 60% din afluxul turistic internațional al țării, aici aflîndu-se 15 stațiuni balneoclimaterice (Năvodari, Mangalia, Constanța, Agigea, Eforie Nord și Eforie Sud, Techirghiol, Costinești, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia). Indicativ auto: CT.
*constánță f., pl. e (lat. constantia. V. in-, re- și sub-stanță). Statornicie, stabilitate în opiniunĭ.
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constánță s. f., g.-d. art. constánței
constanță f. tărie sufletească, stăruință, statornicie.
Constanța (Chiustenge) f. 1. județ în Dobrogea, așezat între Dunărea și Marea Neagră: 217.000 loc.; măreț pod peste Dunăre, dela Cernavoda, în lungime de 870 m. (distrus în cursul răsboiului mondial); 2. cap. jud. cu acelaș nume, situată pe ' un promontoriu ieșit mult în mare; 27.000 loc. Primul port de mare. Anticul Tomi, unde a fost exilat poetul roman Ovidiu, a căruia statuă împodobește orașul. Distrus de Bulgari în sec. VII și rezidit de Germani în epoca cruciatelor, orașul căzu apoi sub stăpânirea Turcilor.
Constanța f. oraș în Germania, în marele ducat de Baden; pe lacul cu acelaș nume: 32.000 loc. Aci se făcu conciliul care condamnă pe Huss și puse capăt marei schisme occidentale (1414).
Constanța (Lacul de) f. numit de Germani Bodensee, lac străbătut de Rin, lung de 65 km., între Elveția, Germania și Austria.
CONSTÁNTĂ ~ef. 1) Mărime care nu-și schimbă valoarea. ~a gazelor. ~ radioactivă. 2) med. Indice care consemnează starea normală a organismului. 3) log. Expresie a cărei semnificație este socotită fixă. /<fr. constante
CONSTÁNȚĂf. Caracter constant. /<fr. constance, lat. constantia
